Dintr-o sută de suflete, ne interesează o sută

Sfântul Josemaría a văzut, în 2 octombrie, că Opus Dei se adresa la orice tip de persoană.

«Trebuie să facem astfel ca, în toate activităţile intelectuale, să fie persoane drepte, cu o autentică conştiinţă creştină, cu o viaţă coerentă, care să folosească armele ştiinţei în slujba umanităţii şi a Bisericii. Pentru că nu lipsesc niciodată din lume, cum s-a întâmplat când Isus a venit pe pământ, noi Irozi care caută să exploateze cunoştinţele ştiinţifice, până şi falsificându-le, pentru a-l persecuta pe Cristos şi cei care sunt ai lui Cristos. Ce mare muncă ne aşteaptă!»

Acesta era un mare ideal al său: apostolatul inteligenţei, de a conduce la Cristos oameni de ştiinţă sau de litere sau de arte, intelectualii.

Desigur, în viziunea fundaţională erau persoane de tot felul. Şi primii care l-au urmat erau foarte feluriţi: studenţi, muncitori, artişti... Spunea mereu: «Dintr-o sută de suflete, ne interesează o sută». Realitatea lui Opus Dei, ai cărui credincioşi aparţin la cele mai diverse culturi, rase, meserii, categorii sociale este proba elocventă a acelui criteriu al fondatorului.

«Oriunde poate să trăiască o persoană onestă, îi vom găsi aerul de respirat. Acolo trebuie să stăm cu bucuria noastră, cu pacea noastră interioară, cu dorinţa noastră de a purta sufletele la Cristos. Şi unde? Unde sunt intelectualii? Unde sunt intelectuali. Unde sunt muncitorii manuali? Unde sunt muncitorii manuali. Şi din aceste munci care este cea mai bună? Vă voi spune ca alte dăţi: contează cel mai mult lucrul care se face cu cea mai mare iubire faţă de Dumnezeu. Când munciţi şi, fără a vă face remarcaţi, ajutaţi pe colegii voştri, vecinii voştri, aveţi grijă de ei; să fiţi Cristos care vindecă, Cristos prezent în mijlocul altora”.

Mii de bărbaţi şi de femei

Londra 15 august 1961

Nu evita totuşi influenţa deosebită pe care intelectualii, cei care fac cultura, exercită asupra societăţii. Poate nu sunt persoanele cele mai spectaculoase sau faimoase, dar desigur cele mai incisive. Îi compara cu zăpezile veşnice din vârful munţilor: de multe ori sunt îndepărtate şi nu se văd, dar de acolo de sus se topesc şi se scurg, trimiţând apa care face fertil pământul. Instrumente optime, deci, pentru cristalizarea realităţilor temporale şi ale întregii societăţi.

De la primele studii de jurisprudenţă la Saragosa, sfântul Josemaría nu a încetat să stea în contact cu universitatea, Încuraja mulţi tineri să întreprindă cariera universitară. Cerea de la toţi un studiu serios şi aprofundat pe propriul tărâm şi tot atâta seriozitate pentru studiul religiei.

Ştiinţa şi credinţa

Pamplona 8 octombrie 1967 în timp ce ținea omelia „Iubind cu pasiune lumea”

În 1952, după ce a pregătit iniţiativa cu multă rugăciune, a fondat Universitatea din Navarra, la Pamplona, în Nordul Spaniei. Acolo se gândea ca la un centru de iradiere a datoriei de a fecunda ştiinţa şi cultura cu lumina credinţei. „Cu o monotonie care revine, unii încercau să facă să revină o incompatibilitate presupusă între credinţă şi ştiinţă, între inteligenţa umană şi Revelaţia divină. Această incompatibilitate se manifestă, dar numai aparent, când nu se înţeleg termenele reale ale problemei. Dat fiind că lumea a ieşit din mâinile lui Dumnezeu şi El l-a creat pe om după chipul şi asemănarea sa şi i-a dat o scânteie din lumina sa munca inteligenţei – chiar dacă cere un efort dur – trebuie să studieze sensul divin deja inerent natural în toate lucrurile; şi cu lumina credinţei îi percepem şi valoarea supranaturală, făcută comprehensibilă de ridicarea noastră la ordinea harului. Nu putem avea frică de ştiinţă, pentru că orice cercetare, dacă este cu adevărat ştiinţifică, tinde la adevăr”.

Universitatea a început să câştige de atunci un prestigiu crescând şi la participarea în mod activ la cercetare, în afara formării cu grijă a elevilor săi. În 1967 monsenior Escrivá a celebrat o Sfântă Liturghie pentru toată universitatea, în campus. În omilie a trasat panorama sfinţirii în realităţile temporale. Şi a lămurit: „Faptele pe care Opus Dei le promovează ca instituţie, au caracteristici eminamente seculare: nu sunt opere ecleziastice. Nu sunt învestite de nici o reprezentanţă oficială a ierarhiei sfinte a Bisericii. Sunt fapte de promovare umană, culturală, socială, realizate de cetăţeni care se angajează cu luminile Evangheliei şi a le înflăcăra cu iubirea lui Cristos”.

Sfântul Josemaría cu unii mineri

Cu îndemnul său apostolic a fost fondată, în 1969, universitatea din Piura, în Peru. Vor veni în continuare alte instituţii universitare în toată lumea, cu o semănătură durabilă de cultură luminată de lumina Evangheliei.

În acelaşi timp Josemaría Escrivá a dat impuls la crearea de şcoli în care să fie armonizată formarea intelectuală cu cea spirituală, după un sistem personalizat care tindea la dezvoltarea virtuţilor elevului. Şcoli în care părinţii au dezvoltat un rol foarte important, exercitând în mod direct misiunea lor de primi educatori ai fiilor proprii. Modelul a reprezentat o noutate pedagogică şi s-a extins în cele cinci continente. Cu acelaşi spirit s-au născut în diferite părţi ale lumii şcoli agrare pentru formarea ţăranilor, centre de formare profesională, şcoli pentru dezvoltarea femeilor, cabinete medicale, clinici...