De ce mă fac preot? Domnul vrea ceva; ce anume? şi cu o latină aproximativă, repetam: Doamne, să văd! Să fie! Să fie! Să vină ceea ce tu vrei şi eu ignor... 28 martie 1925, Josemaría – preot.

„A trecut timpul, şi s-au întâmplat multe lucruri dure, cutremurătoare, pe care nu vi le spun pentru că îmi fac rău mie, dar ar putea să vă întristeze şi pe voi. Erau lovituri obscure ale lui Dumnezeu Domnul nostru pentru a pregăti – din acest copac – grinda care trebuia să servească, în ciuda slăbiciunii sale, pentru a face Lucrarea sa. Eu, aproape fără să-mi dau seama, repetam: Domine, ut videam! Domine, ut sit! „Doamne, să văd! Doamne, să fie!” Nu ştiam despre ce era vorba, dar mergeam înainte, înainte. Au fost anii din Saragosa”.

La seminarul sfântul Carol din Saragosa a sosit în 1920, după ce a urmat ca seminarist extern primele cursuri, în seminarul diecezan din Logroño. La sfântul Carol, pentru comportamentul său şi calităţile sale umane a fost numit superior de către cardinalul Soldevila, care nu mult timp a fost asasinat din ură faţă de religie.

Zilele treceau cu obligaţia viguroasă de a studia şi de a menţine o puternică viaţă de pietate. Mergea în toate zilele în bazilica vecină unde este venerată Fecioara del Pilar [a Stâlpului], cu un cult foarte vechi. I se încredinţa ei în aşteptarea luminii definitive asupra voinţei lui Dumnezeu. „Pe jumătate orb, aşteptam mereu pentru ce. Pentru ce mă fac preot? Domnul vrea ceva; dar ce anume? Şi repetam: Domine, ut videam! Ut sit! Ut sit! Ce este ceea ce tu vrei şi eu ignor.”

Şi devoţiunea sa se manifesta şi cu gesturi filiale gingaşe. Povestea, de exemplu: „Într-o zi am putut să mă închid în biserică după închiderea uşilor. M-am îndreptat spre imaginea Fecioarei, cu complicitatea unuia din acei buni preoţi, am urcat acele puţine trepte pe care le cunosc copiii şi, apropiindu-mă am sărutat imaginea Mamei noastre. Ştiam că nu era acela obiceiul, că a săruta mantia este permis exclusiv copiilor şi autorităţilor. Totuşi, am fost şi sunt sigur că Mamei mele a Stâlpului i-a plăcut că eu am sărit pentru o dată obiceiurile stabilite în catedrala sa”.

La rugăciunea mariană corespundea adoraţia euharistică prelungită. Petrecea mult timp în capela seminarului. Uneori se oprea să se roage toată noaptea într-o tribună din planul superior. Şi transcria pe foi de hârtie frazele din Scriptură meditate îndelung.