Amintirea morţii Sf. Josemaría Escrivá

În 26 iunie 1975, ultima zi a vieţii sale pământeşti, Părintele s-a trezit la ora obişnuită. Asistat de Pr. Javier a celebrat Sf. Liturghie.

La data de 26 iunie 1975, Monseniorul Josemaría a decedat subit la Roma. Cu o luna înainte a făcut ultima sa vizită în Spania, unde i s-a decernat medalia de aur a oraşului său natal şi a vizitat altarul din apropiere de la Torreciudad, care a fost înălţat la cererea sa şi trebuia să fie inaugurat. Moartea sa a marcat încetarea etapei de fondare a Opus Dei, iar după cuvintele succesorului său, “începutul etapei de continuitate şi fidelitate”. Monseniorul Alvaro de Portillo, la acea dată Secretarul General al Opus Dei, a funcţionat ca şi conducător interimar până la întrunirea congresului elector.

În continuare, urmează un extras din memoriile monseniorului Alvaro de Portillo, din perioada respectivă, ca participant în prima linie a evenimentelor:

In 26 iunie 1978, ultima zi a vieţii sale pământeşti, Părintele s-a trezit la ora obişnuită. Asistat de Părintele Javier Ecchevarría a celebrat Sf. Liturghie, o liturghie votivă în onoarea Sf. Fecioare, imediat după ora 8.00, în oratoriul Preasfintei Treimi. Am celebrat Sf. Liturghie în acelaşi timp, în sacristia principală, deoarece în acea dimineaţă fondatorul nostru îşi dorea să meargă împreună cu Părintele Javier şi cu mine la Castel Gandolfo pentru a-şi lua rămas bun de la fiicele sale spirituale de la Villa de la Rose, noi pregătindu-ne să părăsim Roma pe timpul de verii. Părea să fie într-o stare obişnuită de sănătate, neobservându-se nici un semn din ceea ce urma imediat să se întâmple.

Când Părintele a părăsit Villa de la Rose, era obosit dar în acelaşi timp fericit şi senin, acuzând căldura ca fiind izvorul indispoziţiei sale. Era aproape amiază când am parcat maşina în garajul de la Villa Tevere.

L-a salutat pe Domnul nostru în oratoriul Preasfintei Treimi făcând ca de obicei o îngenunchere lentă, cu fervoare, acompaniată de un act de iubire. După aceea am urcat împreună la biroul meu, acolo unde îi plăcea să-şi desfăşoare majoritatea muncii, iar la câteva secunde de la trecerea pragului a exclamat: “Javi!” Părintele Javier era în urmă pentru a închide uşa ascensorului. Fondatorul nostru a repetat mai tare: “Javi!”, după care, cu o voce slăbită: “Nu mă simt bine”. În acel moment a căzut la podea.

Pentru noi, desigur, a fost o moarte neaşteptată. Pentru fondatorul nostru a fost însă ceva care s-a maturizat, aş îndrăzni a spune, mai mult in sufletul său decât în trup, deoarece zi de zi din ce în ce mai frecvent îşi oferea viaţa Bisericii şi în particular Papei.

Sunt convins că Părintele a avut o premoniţie a morţii sale. În ultimii ani spunea deseori că prezenţa sa pe pământ este de prisos, putându-ne fi mai de folos din cer. Ne întrista nespus să-l auzim vorbind aşa, cu tonul acela al vocii puternic, sincer şi umil, considerându-se o povară, în timp ce pentru noi era o comoară de neînlocuit.

În toate ţările massmedia a transmis ştirea cu respect şi veneraţie. A fost o reflectare a impresiilor jurnaliştilor veniţi la Villa Tevere.

În acele momente am fost foarte mult consolat de către răspunsul Sfântului Părinte, Papa Paul al VI-lea, pentru vestea pe care i-am transmis-o în calitate de secretar general al Operei. Prin Arhiepiscopul Benelli, Sfântul Părinte şi-a exprimat tristeţea, spunând că şi el se roagă, în spirit, alături de trupul acestui fiu credincios al Mamei Biserici şi al Vicarului lui Cristos. O telegramă de la Sfântul Scaun a ajuns la Villa Tevere înaintea Messei publice de Requiem. În ea Papa Paul al VI-lea şi-a exprimat părerea de rău, asigurându-ne că îşi oferă rugăciunile pentru sufletul fondatorului, reiterând în acelaşi timp părerea sa că fondatorul a fost un suflet ales şi favorizat de către Dumnezeu. A încheiat cu o binecuvântare apostolică a întregii Opere.

După cutumă, telegrama purta semnătura Cardinalului Secretar de Stat: acesta spunea din partea sa că se uneşte din întreaga sa inimă cu întristarea şi cu sentimentele Papei Paul, dorind ca acest mesaj să ne parvină cât de repede cu putinţă.

Sute de telegrame şi scrisori au început să curgă din întreaga lume la Villa Tevere. Toate exprimau, alături de o adâncă părere de rău, convingerea că cel ce a murit a fost un sfânt, unul dintre marii fondatori ridicaţi din Biserică de către Spiritul Sfânt.