Al patrulea mister de lumină. Schimbarea la faţă a Domnului

Schimbarea la faţă a Domnului

Texte pentru meditație

Şi s-a schimbat la faţă înaintea lor: chipul său ardea ca soarele şi hainele sale au devenit albe ca lumina (Mt 17, 2).

Isuse, să te văd, să vorbesc cu tine! Rămâi aşa, ca să te contemplu, cufundat în imensitatea frumuseţii tale, fără a mai întrerupe, vreodată această contemplare! O Isuse, cel puţin de te-aş vedea! Cel puţin de te-aş vedea pentru a rămâne rănit de iubire pentru Tine!

Şi iată un glas care spunea: Acesta este Fiul meu preaiubit, în care îmi găsesc plăcerea. Ascultaţi-l (Mt 17, 5).

Domnul nostru, suntem aici, dispuşi să ascultăm ceea ce vrei să ne spui. Vorbeşte-ne; suntem atenţi la glasul tău. Fă ca cuvântul tău, căzând în sufletul nostru, să înflăcăreze voinţa noastră pentru ca să fie plină de elan să te asculte.

Vultum tuum, Domine, requiram (Ps 26, 8), chipul tău, Doamne, îl caut. Mă umple de speranţă să închid ochii şi să mă gândesc că va ajunge momentul, când Dumnezeu va vrea, în care îl voi putea vedea, nu ca într-o oglindă, în chip confuz... ci faţă în faţă (1 Cor 13, 12). Da, sufletul meu însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel viu: când voi veni şi voi vedea chipul lui Dumnezeu? (Ps 41, 3).

Sfântul Rozariu, Adaos, al patrulea mister de lumină

Contemplativi în viaţa obişnuită

Chiar dacă îl respect, nu voi împărtăşi niciodată punctul de vedere al acelora care despart rugăciunea de viaţa activă, ca şi cum ar fi două lucruri incompatibile. Noi, fiii lui Dumnezeu, trebuie să fim nişte contemplativi: persoane care, în mijlocul vuietului mulţimii, ştiu să găsească liniştea unui suflet ce se întreţine fără încetare cu Domnul, ştiu să-L privească cum ai privi un Tată, cum ai privi un Prieten pe care l-ai iubi nespus.

Forja, 738

Condiţia noastră de copii ai lui Dumnezeu ne va îndemna – insist în aceasta – să menţinem un spirit contemplativ în mijlocul tuturor activităţilor umane (să fim lumină, sare şi plămadă prin rugăciune, prin umilinţă, printr-o profunda cultură religioasă şi profesională), şi pentru acestea să fie o realitate: cu cât vom fi mai cufundaţi în lume, cu atât mai mult trebuie să fim ai lui Dumnezeu.

Forja, 740

Să fiţi convinşi că nu este greu de a transforma munca într-un dialog de rugăciune. Nu de mult s-a oferit şi şi-a întins mâna spre operă, Dumnezeu este deja în ascultare, deja revarsă curaj.

Am ajuns la stilul sufletelor contemplative, în mijlocul muncii zilnice! Pentru că ne cuprinde siguranţa că El ne vede, în timp ce ne cere depăşiri continue: acel mic sacrificiu, acel surâs faţă de un om supărător, începerea de la ocupaţia mai puţin plăcută dar mai urgentă, grija de detaliile de ordine, perseverenţa de a îndeplini datoria când ar fi aşa de uşor s-o întrerupi, de a nu amâna pe mâine ceea ce trebuie să facem astăzi..., totul pentru a-i face plăcere Lui, lui Dumnezeu Tatăl nostru! Şi chiar dacă pe masa de lucru sau într-un loc oportun, care nu cere atenţie dar care îţi foloseşte de avertisment al spiritului contemplativ, aşează crucifixul, care pentru sufletul tău şi pentru mintea ta este manualul de la care să înveţi lecţiile de slujire.

Dacă te hotărăşti – fără singularitate, fără a părăsi lumea, în mijlocul ocupaţiilor tale obişnuite – să începi pe aceste căi contemplative, te vei simţi imediat prietenul Învăţătorului, cu sarcina divină de a deschide cărările divine ale pământului întregii umanităţi. Da: cu munca ta concretă vei contribui să extinzi împărăţia lui Cristos în toate continentele. Una după alta se vor succeda orele de muncă oferite pentru naţiunile îndepărtate care se deschid la credinţă, pentru popoarele orientale cărora în mod barbar le este împiedicată profesarea liberă a religiei, pentru ţările cu o antică tradiţie creştină în care se pare că lumina Evangheliei s-a întunecat şi că sufletele se zbat în întunericul ignoranţei... astfel, ce mare valoare primeşte o oră de muncă, de a persevera cu datoria constantă încă pentru puţin, câteva minute încă, pentru a termina totul bine! Transformi, în mod simplu şi practic, contemplarea în apostolat, ca o necesitate imperioasă a inimii care bate la unison cu Inima prea blândă şi milostivă a lui Isus, Domnul nostru.

Prietenii lui Dumnezeu, 67