La 14 februarie 1971, Sf. Josemaría a scris o notă scurtă, o observatie, care spunea: A săruta Crucea între trandafiri

Când simți înțepătura

Când noua creștinilor ni se intampla ceva rău este pentru că nu dam acestei vieți toată semnificația sa divină. Unde mâna simte înțepătura ghimpilor, ochii descoperă un buchet de trandafiri splendizi, plini de un miros foarte plăcut.

(Via Crucis, VI, 5).

Te plângi?... și-mi explici de parcă și avea dreptate: o înțepătură... O altă: - Dar nu-ți dai seama că este stupid să te miri că printre trandafiri sunt spini? (Brazdă, 237).

Acest preot dintre prietenii noștri m-a convins. Îmi vorbea de munca sa apostolică, și mă asigura că nu este ocupație mai importantă. Pe acest câmp acoperit cu trandafiri, spunea el, se ascunde efortul tăcut al atâtor suflete care, prin munca și rugăciunea lor, prin rugăciunea și munca lor, au obținut din cer o ploaie de haruri, torențială și care fertilizează totul. (Brazdă, 530).

Această cale este foarte grea, ți-a spus el. Și, ascultându-l, plin de mândria, ai fost de acord amintindu-ți că Crucea este semnul sigur al căii cele adevărate... Dar prietenul tău nu a dat atenție decât laturii ingrate a drumului, fără a ține seama de promisiunea lui Isus: „jugul meu este dulce”. Amintește-i, căci poate se va dărui lui Dumnezeu atunci când va ști aceasta. (Brazdă, 198).

Nu este destul să fi bun: trebuie s-o și arăți. Ce ai spune de un trandafir care nu ar da decât spini? (Brazdă, 735).

Chemarea Domnului (vocația) se prezintă întotdeauna astfel: „Dacă cineva vrea să mă urmeze, să se renege pe el însuși, să-și ia Crucea și să vină după mine”. Da: vocația cere renunțare, sacrificiu. Dar devine dulce acest sacrificiu - „gaudium cum pace”, bucuria în pace - dacă această renunțare este totală! (Brazdă, 8).

Creștinul învinge întotdeauna începând cu Crucea, începând cu propria sa renunțare, pentru că lasă Atotputernicia divină să lucreze. (Brazdă, 70).

Crucea pe pieptul tău?... Bine. Dar... Crucea pe umerii tăi, Crucea în carnea ta, Crucea în inteligenţa ta. – Aşa vei trăi prin Cristos, cu Cristos şi în Cristos: doar aşa vei fi apostol. (Drum, 929).

Când vezi o biată cruce de lemn, singură, neînsemnată şi fără valoare...şi fără Răstignit, nu uita că acea cruce este crucea ta: cea de fiecare zi, ascunsă, fără strălucire, fără consolare... care aşteaptă răstignitul ce-i lipseşte: şi acest răstignit trebuie să fii tu. (Drum, 178).

Îngăduie-mi să-ți spun încă o dată, cum am făcut-o și până acum, în mod confidențial: îmi este de ajuns să am în față Crucifixul, pentru a nu mai îndrăzni să vorbesc de suferințele mele... Și nu mă sfiesc să adaug că am suferit mult, dar totdeauna cu bucurie. (Brazdă, 238).

O înţepătură. – Şi alta. Şi alta. – Suportă-le, omule! Nu vezi că eşti atât de mic, încât în viaţa ta – în drumuşorul tău – poţi oferi doar aceste mici cruci? În plus, fii atent: o cruce peste alta – o înţepătură... şi alta..., ce belşug! Până la urmă, fiule, ai ştiut să faci ceva grandios peste măsură: să iubeşti. (Drum, 885).

Mă întrebi dacă port o cruce. Și ți-am răspuns că da, că noi, noi purtăm totdeauna o Cruce. - Dar o Cruce glorioasă, un sigiliu divin, garanția autentică de a fi copii ai lui Dumnezeu. De aceea mergem totdeauna bucuroși când avem această Cruce. (Brazdă, 995).