Aceasta a fost mereu credinţa sigură. Împotriva celor care au negat-o, Conciliul de la Efes a proclamat că dacă vreunul nu mărturiseşte că Emanuel este cu adevărat Dumnezeu şi că de aceea Preasfânta Fecioară este Maica lui Dumnezeu, pentru că a zămislit în carne Cuvântul întrupat, anatema să fie asupra lui...
Sfânta Treime, alegând-o pe Maria ca mamă a lui Cristos, om ca noi, ne-a pus pe fiecare dintre noi sub ocrotirea sa maternă. Este mamă a lui Dumnezeu şi mamă a noastră.
Maternitatea divină a Mariei este rădăcina tuturor perfecţiunilor şi privilegiilor care o împodobesc. Prin acest titlu, a fost concepută imaculat şi este plină de har, este pururea fecioară, a fost înălţată cu trup şi suflet la cer, a fost încoronată ca regină a întregii creaţii, mai presus decât îngerii şi decât sfinţii. Mai presus decât ea, doar Dumnezeu. Preasfânta Fecioară, pentru că este mama lui Dumnezeu, are o demnitate într-un anumit mod infinită, a binelui infinit care este Dumnezeu3. Nu există pericolul de a exagera. Niciodată nu vom aprofunda suficient acest mister inefabil; niciodată nu-i vom putea mulţumi suficient mamei noastre pentru această familiaritate pe care ne-a dat-o cu Sfânta Treime.
Eram păcătoşi şi duşmani ai lui Dumnezeu. Răscumpărarea nu doar ne eliberează de păcat şi ne reconciliază cu Domnul: ne transformă în fii, ne încredinţează o mamă, aceeaşi care a conceput Cuvântul, potrivit naturii umane. Este posibilă mai multă risipă, mai mult exces de dragoste?
• Text aparținând nn, 275-276 din cartea „Prietenii lui Dumnezeu” de Josemaría Escrivá de Balaguer, în capitolul „Mama lui Dumnezeu, mama noastră”. Link: https://escriva.org/ro/amigos-de-dios/275/