Cel care ştie să fie tare nu se mişcă de grabă ca să culeagă rodul virtuţii sale; este răbdător, tăria ne conduce la savurarea acestei virtuţi omeneşti şi divine a răbdării. Prin răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre (Lc 21, 19). Stăpânirea sufletului stă în răbdarea care, de fapt, este rădăcina şi paznicul tuturor virtuţilor. Noi ne stăpânim sufletul prin răbdare pentru că, învăţând să ne stăpânim pe noi înşine, începem să stăpânim ceea ce suntem8. Şi este această răbdare cea care ne impulsionează să fim înţelegători cu ceilalţi, convinşi de faptul că sufletele, ca şi vinul bun, se îmbunătăţesc cu timpul.
Tari şi răbdători: senini. Dar nu cu seninătatea celui care cumpără propria linişte cu preţul dezinteresului faţă de fraţii săi sau de marea sarcină, care ne revine tuturor, de a răspândi fără limite binele în lumea întreagă. Senini pentru că totdeauna există iertare, pentru că totul îşi găseşte leac, mai puţin moartea şi, pentru fiii lui Dumnezeu, moartea înseamnă viaţă. Senini, chiar dacă este doar pentru a putea acţiona cu inteligenţă: cel care îşi păstrează calmul este în stare să gândească, să studieze argumentele pro şi contra, să examineze judicios rezultatele acţiunilor prevăzute. Iar apoi, liniştit, intervine cu hotărâre.
• Text aparținând nn. 78-79 din cartea „Prietenii lui Dumnezeu” de Josemaría Escrivá de Balaguer, în capitolul „Virtuţile omeneşti”. Link: https://escriva.org/ro/amigos-de-dios/78/