„Dați-mi un om de rugăciune și va fi capabil de orice”. Fraza, atribuită sfântului Vincențiu de Paul, rezumă bine viața unui preot care, în 1625, a hotărât să se dăruiască în întregime celor mai nevoiași din societate. Din acea hotărâre s-a născut Congregația Misiunii — ai cărei membri sunt numiți și vincentini sau lazariști — și, mai târziu, împreună cu sfânta Louise de Marillac, Fiicele Carității.
Patru secole mai târziu, spiritul său misionar continuă să se răspândească în întreaga lume, imitând iubirea preferențială a lui Cristos pentru cei săraci. Și, în chip providențial, acel același spirit s-a intersectat și cu drumul sfântului Josemaría.
Barbastro: primele lecții de credință
Prima întâlnire a avut loc la Barbastro, orașul natal al sfântului Josemaría. Acolo, o Fiică a Carității, fericita María del Rosario Ciércoles, i-a fost profesoară de catehism, lui și surorii sale, Carmen.
Din mâinile ei a învățat micul Josemaría primele elemente ale credinței creștine. Ani mai târziu, în timpul Războiului Civil Spaniol, sora María del Rosario avea să își dea viața ca martiră.
Zaragoza și Medalia Miraculoasă
Drumurile celor doi sfinți se întâlnesc din nou la Zaragoza. Sfântul Josemaría s-a format la Seminarul „Sfântul Carol”, în același oraș în care, cu mai bine de trei sute de ani înainte, sfântul Vincențiu de Paul își desăvârșise formarea sacerdotală.
În casa familiei Escrivá se trăia, de altfel, cu naturalețe devoțiunea față de Sfânta Fecioară a Medaliei Miraculoase, pe care Părinții Vincentini contribuiseră să o răspândească.
Acea devoțiune a rămas legată de unul dintre cele mai dureroase momente ale familiei. În casa din Logroño sosea periodic, ca în atâtea altele ale vremii, o imagine a Sfintei Fecioare a Medaliei Miraculoase, pe care familiile o primeau pe rând. La 27 noiembrie 1924, sărbătoarea Medaliei Miraculoase, don José Escrivá, tatăl sfântului Josemaría, a murit la puțin timp după ce se rugase în fața ei. Fiul său, pe atunci seminarist la Zaragoza, era la câteva luni de hirotonirea sa ca preot.
Ani mai târziu, sfântul Josemaría avea să meargă de mai multe ori la capela de pe Rue du Bac, la Paris, ca să se încredințeze ocrotirii Sfintei Fecioare.
Madrid, 2 octombrie 1928
Întâlnirea cea mai semnificativă avea să vină la Madrid. La 2 octombrie 1928, sfântul Josemaría făcea exerciții spirituale în casa Părinților Vincentini, lângă biserica Medaliei Miraculoase. Acolo, în acele zile de rugăciune, a văzut Opus Dei.
Astfel, fondarea Lucrării a rămas legată pentru totdeauna de un loc vincentin: casa unor preoți care, asemenea fondatorului lor, făcuseră din rugăciune punctul de pornire a tot ceea ce întreprindeau.
O „părticică” a Bisericii
Sfântul Josemaría obișnuia să spună că Opus Dei este „o părticică a Bisericii”, pentru că s-a născut în sânul unei Biserici vii, în care sfințenia altora — sfântul Vincențiu de Paul, sfânta Louise de Marillac și atâția bărbați și femei care le-au urmat drumul pe cele cinci continente — pregătise terenul.
De aceea, pe drumul către primul centenar, Lucrarea privește cu recunoștință spre acei sfinți ale căror urme s-au intersectat cu cea a fondatorului ei. În cateheza de la Barbastro, în sălile de curs din Zaragoza, în fața Sfintei Fecioare a Medaliei Miraculoase și în acele exerciții spirituale din 1928, Dumnezeu a țesut o istorie în care caritatea unui sfânt francez din secolul al XVII-lea a pregătit, fără să știe, drumul unui mesaj nou: sfințenia în mijlocul lumii.