Mergeam acum mulţi ani pe o şosea din Castilia şi am văzut, departe, pe câmp, o scenă care m-a mişcat şi de care m-am slujit în multe ocazii pentru rugăciunea mea: câţiva oameni loveau cu forţă, îngropând în pământ, ţăruşii pe care apoi urmau să îi folosească pentru a susţine pe verticală o plasă, ca să facă un ocol pentru animale. Mai târziu, s-au apropiat de acel loc păstorii, cu oile, cu mieii; le strigau pe nume şi, una câte una, oile intrau în ţarc, ca să fie toate laolaltă, în siguranţă.

Iar eu, Domnul meu, azi îmi amintesc în mod special de aceşti păstori şi de acest ţarc, pentru că toţi cei care ne aflăm aici, reuniţi – şi mulţi alţii în lumea întreagă – pentru a discuta cu tine, ne ştim puşi în ţarcul tău. Chiar tu ai spus-o: Eu sunt păstorul cel bun. Şi cunosc oile mele, iar oile mele mă cunosc pe mine. Tu ne cunoşti bine; ştii că vrem să auzim, să ascultăm mereu atent fluierăturile tale de păstor bun şi să le urmăm, pentru că viaţa veşnică aceasta este: să te cunoaştem pe tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Cristos, pe care l-ai trimis tu.

Atât de mult iubesc imaginea lui Cristos înconjurat la dreapta şi la stânga de oile sale, încât am cerut să fie pusă în capela în care celebrez de obicei sfânta Liturghie; şi în alte locuri am cerut să fie scrise, ca un deșteptător al prezenţei lui Dumnezeu, cuvintele lui Isus: Cognosco oves meas et cognoscunt me meae, ca să ţinem seama în orice clipă că el ne dojeneşte, sau ne instruieşte şi ne învaţă, ca păstorul pe turma lui. Foarte potrivită este, prin urmare, această amintire de pe pământurile Castiliei.

Dumnezeu ne vrea sfinţi

Voi şi eu facem parte din familia lui Cristos, pentru că el ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără pată înaintea lui prin dragoste, el ne-a rânduit mai dinainte pentru înfiere prin Isus Cristos, pentru sine, după buna plăcere a voii sale⁵. Această alegere gratuită, pe care am primit-o de la Domnul, ne indică un scop bine determinat: sfinţenia personală, după cum ne repetă insistent sfântul Paul: Haec est voluntas Dei: sanctificatio vestra, aceasta este voinţa lui Dumnezeu: sfinţirea voastră. Să nu uităm, prin urmare: suntem în ţarcul Învăţătorului, pentru a cuceri această culme.

Nu îmi iese din minte o întâmplare – a trecut deja mult timp de atunci –, când am fost să mă rog în catedrala din Valencia şi am trecut prin faţa mormântului venerabilului Riadaura. Mi s-a povestit atunci că acest preot, când era foarte bătrân, a fost întrebat: Câţi ani aveţi? El, foarte convins, a răspuns în dialectul valencian: Poquets, Puţini! Cei pe care i-am petrecut slujindu-l pe Domnul. Pentru mulţi dintre voi, încă se mai numără pe degetele unei singure mâini anii de când v-aţi hotărât să îl urmaţi pe Domnul nostru, să îl slujiţi în mijlocul lumii, în mediul vostru şi prin propria profesiune sau meserie. Nu contează prea mult acest detaliu; interesează, în schimb, să înscriem cu litere de foc în suflet certitudinea că invitaţia la sfinţenie, adresată de Isus Cristos tuturor oamenilor, fără excepţie, îi cere fiecăruia să îşi cultive viaţa interioară, să practice zilnic virtuţile creştine; şi nu în orice fel, nici într-un mod deosebit, nici măcar în mod excelent: trebuie să ne forţăm străduindu-ne până la eroism, în sensul cel mai puternic şi mai tranşant al expresiei.

Ţinta pe care v-o propun – mai bine spus, cea pe care ne-o arată Dumnezeu tuturor – nu este un miraj sau un ideal de neatins: aş putea să vă dau atâtea exemple concrete de femei şi bărbaţi obişnuiţi, ca voi şi ca mine, care l-au întâlnit pe Isus care trece quasi in oculto, cam pe ascuns⁷, pe la răscrucile aparent cele mai comune, şi s-au hotărât să îl urmeze, îmbrăţişând cu dragoste crucea fiecărei zile⁸. În această epocă de prăbuşire generală, de cedări şi de descurajări, sau de libertinaj şi de anarhie, mi se pare încă şi mai actuală acea convingere simplă şi profundă pe care, la începutul activităţii mele sacerdotale şi mereu, am vrut arzător să o comunic lumii întregi: Aceste crize mondiale sunt crize de sfinţi.

• Text aparținând capitolului „Măreţia vieţii obişnuite” din cartea „Prietenii lui Dumnezeu” de Josemaría Escrivá de Balaguer. Link: https://escriva.org/ro/amigos-de-dios/maretia-vietii-obisnuite/