Decret al Congregației pentru Cauzele Sfinților, pentru promulgarea virtuțile eroice ale Slujitorului lui Dumnezeu Álvaro del Portillo

Vă oferim traducere în limba română a Decretului Congregației pentru Cauzele Sfinților, pentru promulgarea virtuțile eroice ale Slujitorului lui Dumnezeu Álvaro del Portillo (28.06.2012)

Opus Dei - Decret al Congregației pentru Cauzele Sfinților, pentru promulgarea virtuțile eroice ale Slujitorului lui Dumnezeu Álvaro del Portillo

CONGREGAȚIE PENTRU CAUZELE SFINȚILOR ROMANĂ ȘI PRELATURĂ PERSONALĂ A SFINTEI CRUCII ȘI OPUS DEI

ÁLVARO DEL PORTILLO Y DIEZ DE SOLLANO

Episcop titular de Vita

Prelat al Prelaturii Personale a Sfintei Crucii și Opus Dei

(1914 - 1994)

DECRET DESPRE VIRTUȚI

Vir fidelis multum laudabitur (Prov 28, 20). „Bărbatul credincios va fi foarte lăudat". Aceste cuvinte din Scriptură arată virtutea cea mai caracteristică a Episcopului Álvaro del Portillo: fidelitatea. Fidelitate indiscutabilă, mai ales, pentru Dumnezeu în îndeplinirea grabnică și generoasă a voinței Sale; fidelitate față de Biserică și de Papa; fidelitate față de preoție; fidelitate pentru vocația creștină în orice moment și în orice împrejurare a vieții.

„Fidelitatea de-a lungul timpului este numele iubirii", a spus Papa Benedict al XVI-lea (Omilia de la Fatima, 12 mai 2010). Slujitorul lui Dumnezeu a fost un exemplu de iubire și fidelitate pentru toți creștinii. A întrupat pe deplin, în mod exemplar și în întregime, fără abateri și fără excepții, spiritul Opus Dei, care îi cheamă pe creștini să caute plinătatea iubirii față de Dumnezeu și față de aproapele prin îndatoririle obișnuite care alcătuiesc urzeala zilelor noastre. „A sfinți munca, a se sfinți prin muncă, a sfinți pe ceilalți cu prilejul muncii": se poate spune că aceasta a fost descrierea cea mai exactă a foarte intensei activități desfășurate de către Slujitorul lui Dumnezeu, mai întâi ca inginer, apoi în slujirea sacerdotală și, în cele din urmă, ca Episcop. S-a ostenit în toate sarcinile pe care le a îndeplinit, convins că fiecare dintre acesteia constituia un instrument cu care putea colabora pentru misiunea mântuitoare a Bisericii.

Slujitorul lui Dumnezeu s-a născut la Madrid, în dată de 11 martie 1914, într-o familie creștină, fiind al treilea dintre cei opt frați. A fost doctor Inginer de Drumuri și Poduri, în Istorie și în Dreptul Canonic. În 1935, la 21 de ani, a cerut admiterea în Opus Dei. Curând a fost cel mai apropiat colaborator al Sfântului Josemaría Escrivá de Balaguer. La 25 iunie 1944 a fost hirotonit preot și, de atunci, să dăruit cu generozitate exercitării slujbei bisericești. În aceeași zi a hirotonirii sale, Fondatorul l-a ales drept confesor. În 1946 s-a stabilit la Roma pentru a-l ajuta pe Sf. Josemaría la conducerea și propagarea Opus Dei. A fost Secretar General (1939-1946 și 1956-1975), Consilier regional pentru Italia (1948-1951), Procurator General (1946-1956) și Rector al Colegiului Roman a Sfintei Cruci (1948-1954).

Sfântul Scaun, de asemenea, i-a încredințat numeroase sarcini: de-a lungul Conciliului Ecumenic Vatican II a fost Secretar al Comisiei „De disciplina cleri et populi christiani", care a elaborat Decretul „Presbyterorum Ordinis", Expert al Comisiilor „De Episcopis et diœcesium regimine" și „De religiosis". Apoi, Consultor al Sfintei Congregații a Conciliului, Inspector pentru Suprema Congregație a Sfântului Oficiu și Inspector al Comisiei Pontificale pentru revizuirea Codului de Drept Canonic; Judecător al Tribunalului pentru cauzele de competență al Congregației pentru Doctrina Credinței și Consultor al aceleiași Congregații. De asemenea, a fost Secretar al Comisiei pentru Institutele Seculare în cadrul Sfintei Congregații a Călugărilor, Consultor al Congregației pentru Cler, Consultor al Consiliului Pontifical pentru Comunicațiile Sociale și Consultor al Congregației pentru Cauzele Sfinților.

La 15 septembrie 1975 a fost ales primul succesor al Sfântului Josemaría în fruntea Opus Dei. Continuitatea în aplicarea învățăturilor Fondatorului a fost punctul central al programului său de guvernare și a depus toată strădania pentru a atinge un obiectiv pregătit special de către Sfântul Josemaría: configurarea canonică adecvată carismei fondatoare a Opus Dei, care s-a obținut la 28 noiembrie 1982, atunci când Fericitul Ioan Paul al II-lea a încadrat Opus Dei ca Prelatură personală și l-a numit pe Álvaro del Portillo ca Prelat. La 6 ianuarie 1991 a primit hirotonirea episcopală din partea Papei. În zorii zilei de 23 martie 1994, cu puține ore după întoarcerea lui dintr-un pelerinaj în Țara Sfântă, Domnul l-a chemat la El. În aceeași zi, Fericitul Ioan Paul al II-lea a mers să se roage în fața rămășițelor pământești ale Slujitorului lui Dumnezeu și, după ce s-a rugat în tăcere, a rostit cu voce tare Salve Regina.

Activitatea lui Álvaro del Portillo la conducerea Opus Dei s-a caracterizat și prin sârguința pastorală, îndreptată către propagarea apostolului credincioșilor Prelaturii în slujba Bisericii. În timpul celor 19 ani în care a cârmuit Lucrarea s-a început munca apostolică permanentă în alte 20 de țări.

O manifestare a strădaniei sale pentru suflete este reprezentată prin numeroasele călătorii pe care le-a realizat în țările unde Opus Dei era prezent, cu scopul de a le întări viața spirituală și apostolatul credincioșilor Prelaturii și a multor altor creștini de orice condiție. Prin promovarea acestui imbold evanghelizator, a încercat mereu ca activitățile apostolice ale Prelaturii să se exercite în slujba diverselor Biserici particulare. Interesului său pentru formarea doctrinară a preoților i se datorează înființarea Universității Pontificale a Sfintei Cruci la Roma, proiect conceput deja de către Sfântul Josemaría. A publicat opere însemnate despre teme de caracter juridic, teologic și de spiritualitate, precum: „Credincioși și laici în Biserică", „Consacrarea și misiunea preotului", „O viață pentru Dumnezeu: Reflecții cu privire la personalitatea lui Josemaría Escrivá de Balaguer" și „Interviu despre fondatorul Opus Dei".

Abnegația Slujitorului lui Dumnezeu în îndeplinirea misiunii pe care o primise era întemeiată pe un simț profund al filiației divine, care îl impulsiona să caute identificarea cu Cristos printr-o încredințată părăsire de sine în voia Tatălui, plin de iubire față de Sfântul Duh, permanent cufundat în rugăciune, întărit de Euharistie de o tandră devoțiune pentru Preasfânta Fecioară Maria.

A dat dovadă de eroism în felul în care a înfruntat bolile –în care vedea Crucea lui Cristos-, în perioada care a petrecut în închisoare în timpul de prigoana religioasă în Spania (1936-1939) și înaintea atacurilor pe care le a suferit din cauza fidelității sale față de Biserică. Era un om cu o adâncă bunătate și blândețe, care transmitea pace și seninătate sufletelor. Nimeni nu-și amintește de niciun gest mai puțin amabil din partea lui, nici cea mai mică mișcare de nerăbdare înaintea împotrivirilor, niciun cuvânt de critică sau regret din cauza unei dificultăți: învățase de Domnul să ierte, să se roage pentru prigonitorii lui, să-și deschidă în mod preoțesc brațele pentru a-i primi pe toți cu un zâmbet și cu înțelegere creștinească.

Iubirea lui față de Biserică se arăta într-o deplină comuniune cu Pontiful Roman și cu Episcopii: a fost un fiu foarte fidel al Papei. Cu o unire de nezdruncinat față de persoana și de magisteriul lui. Vioaia solicitudine față de credincioșii Opus Dei, smerenia, chibzuinţa și tăria, veselia și simplitatea, uitarea de sine și sârguința aprinsă pentru a cuceri suflete pentru Cristos –înfățișată în lema lui episcopală: Regnare Christum volumus!- sunt aspecte care se împletesc pentru a compune portretul lui de Păstor.

Faima de sfințenie a Slujitorului lui Dumnezeu, deja difuzată cu amploare chiar în timpul vieții sale pământești, a ajuns la o întindere universală după moarte. Despre viața și virtuțile Slujitorului lui Dumnezeu s-au desfășurat două procese aeque principales din 2004 până 2008, la Tribunalul Vicariatului de la Roma, și la Tribunalul Prelaturii Opus Dei și opt procese rogatoriales în dieceze din Europa, America de Nord, America de Sud și Australia. Congresul de Consultori Teologi, care s-a desfășurat pe 10 februarie 2012, a dat un răspuns afirmativ unanim la întrebare despre desfășurare eroică a virtuților și faimă de sfințenie a Slujitorului lui Dumnezeu. În același sens s-au pronunțat Eminențele și Excelențele Lor Membrii ai Congregației pentru Cauzele Sfinților, adunați în sesiune ordinară de 5 iunie 2012, prezidată de mine Cardinal Angelo Amato, la care a fost raportor Eminența Sa Cardinalul Antonio Cañizares Llovera.

Suveranul Pontif Benedict al XVI-lea, după ce a primit de către Subsemnatul Cardinal Prefect un raport diligent al tot ceea ce sa exprimat mai sus, acceptând și ratificând părerile Congregației pentru Cauzele Sfinților, începând de astăzi a declarat solemn: Se constată virtuțile teologice ale credinței, speranței și carității, atât față de Dumnezeu, cât și față de aproapele, și virtuțile cardinale ale prudenței, dreptății, cumpătării și tăriei, cu celelalte virtuți anexe, în grad eroic, și faima de sfințenie a Slujitorului al lui Dumnezeu Alvaro del Portillo y Diez de Sollano, Episcopul titular de Vita, prelat al prelaturii personale a Sfintei Cruci și Opus Dei, în cazul corespunzător și la efectele stabilite.

Sfântul Părinte a dispus ca acest decret să fie publicat și inclus în Actele Congregației pentru Cauzele Sfinților.

Dat la Roma, la 28 iunie 2012.

Angelus Card. Amato, S.D.B.

Prefect

L. + S.

+ Marcellus Bartolucci

Arhiepiscop titular de Bevagna

Secretar


* * *


CONGREGATIO DE CAUSIS SANCTORUM

Romana

et Praelaturae personalis Sanctae Crucis et Operis Dei

BEATIFICATIONIS et Canonizationis

Servi Dei

ALVARI DEL PORTILLO y DIEZ DE SOLLANO

Episcopi titularis Vitensis

Praelati Praelaturae Personalis Sanctae Crucis et Operis Dei

(1914 – 1994)

DECRETUM SUPER VIRTUTIBUS

«Vir fidelis multum laudabitur» (Prv 28, 20). Sacrae haec Scripturae verba in luce ponunt eminentiorem virtutem Episcopi Alvari del Portillo, nempe fidelitatem: inconcussam imprimis fidelitatem erga Deum, in prompta ac generosa adimpletione voluntatis Eius, erga Ecclesiam dein et Romanum Pontificem necnon erga sacerdotium, deinde vero erga christianam vocationem in omni temporis momento omnibusque rerum adiunctis.

«Fidelitas per tempus perseverans nomen est amoris», dixit Benedictus XVI (Homilia in sanctuario Beatissimae Virginis Mariae de Fatima, die 12 mensis Maii anno 2010). Dei Servus omnibus christifidelibus caritatis et fidelitatis exemplo fuit. Ipse enim integre et sine ulla exceptione assimilavit in suaque vita expressit Operis Dei spiritum, qui omnes vocat ad plenitudinem amoris Dei ac proximi quaerendam per sanctificationem munerum atque officiorum quae vitae nostrae cotidianae velut tramam constituunt. «Laborem sanctificare, in labore sese sanctificare, alios mediante labore sanctificare»: recte asseri potest haec verba aptissime referre Servi Dei operositatem qua doctor machinarius, qua sacerdos ac demum qua Episcopus. In quocumque enim actuositatis genere sese totum impendebat, apprime sciens se salvificam Ecclesiae missionem participare per fidelem suorum cuiusque diei officiorum adimpletionem.

Dei Servus, tertius ex octo fratribus, ortus est Matriti a piis honestisque parentibus, die 11 mensis Martii anno 1914. Doctoralem lauream obtinuit in re machinaria civili, in scientiis historicis et in iure canonico. Anno 1935, suae vitae vicesimo primo, Operi Dei adhaesit ac confestim Sanctus Iosephmaria validissimum suum collaboratorem eum habuit. Die 25 mensis Iunii anno 1944 sacerdotalem ordinationem recepit et ex tunc sacro ministerio exercendo sese profudit. Ab ipsa ordinationis die confessarius fuit Sancti Iosephmariae. Anno 1946 Romam se contulit, ad Conditorem adiuvandum in Operis Dei moderamine et propagatione: fuit videlicet Secretarius Generalis (annis 1939-1946 et 1956-1975), Consiliarius pro Italia (annis 1948-1951), Procurator Generalis (annis 1946-1956) et Collegii Romani Sanctae Crucis Rector (annis 1948-1954).

Operam quoque dedit multiplicibus muneribus a Sancta Sede sibi concreditis: in Concilio Oecumenico Vaticano II munere functus est Secretarii Commissionis De disciplina cleri et populi christiani, quae redactionem Decreti Presbyterorum Ordinis curavit et fuit insuper Peritus Commissionum De Episcopis et dioecesium regimine necnon De religiosis. Nominatus est dein Consultor Sacrae Congregationis Concilii, Qualificator Supremae Congregationis Sancti Officii et Consultor Pontificiae Commissionis Codici Iuris Canonici Recognoscendo; fuit quoque Iudex in Tribunali pro causis sub competentia Congregationis pro Doctrina Fidei necnon eiusdem Congregationis Consultor. Fuit insuper Secretarius Commissionis de Institutis Saecularibus apud Sacram Congregationem de Religiosis et cooptatus est in coetum Consultorum Congregationis pro Clericis, Pontificii Consilii de Communicationibus Socialibus et Congregationis de Causis Sanctorum.

Die 15 mensis Septembris anno 1975 electus est primus Sancti Iosephmariae successor in Operis Dei moderamine, quo in munere perfungendo tamquam lemma habuit Conditoris vestigia premere seseque perfudit ut ad finem perduceret id quod Sanctus Iosephmaria ardenter desideraverat atque parare curaverat: obtinere nempe canonicam configurationem quae apte responderet charismati fundationali Operis Dei. Ad hanc metam perventum tandem est die 28 mensis Novembris anno 1982, qua die Beatus Ioannes Paulus II Opus Dei in Praelaturam personalem erexit ac Alvarum del Portillo eiusdem Praelatum nominavit. Die vero 6 mensis Ianuarii anno 1991 Dei Servus a Romano Pontifice episcopalem ordinationem recepit. Primo diluculo diei 23 mensis Martii anno 1994, paucis horis post reditum e peregrinatione in sanctis divini Salvatoris locis, Deus suum Servum ad se vocavit. Eadem die Beatus Ioannes Paulus II eius exuvias visitavit et, post orationem in silentio, elata voce antiphonam Salve Regina recitavit.

Pastoralis zelus Alvari del Portillo in moderamine Operis Dei, per annos 19 protracto, eo praesertim respexit ut magis magisque extenderetur apostolatus Praelaturae fidelium in Ecclesiae servitium: eo quidem tempore actuositas Operis Dei in viginti novas Nationes stabiliter dilatata est.

Pastoralis haec sollicitudo Dei Servum duxit quoque ad multa peragenda itinera ut Praelaturae fideles aliosque viros ac mulieres cuiuslibet condicionis roboraret in vita eorum spirituali et in apostolatu. In eo impulsu evangelizationis promovendo, ipse curavit semper ut actuositas apostolica Praelaturae in servitium singularum ecclesiarum particularium exerceretur. Fructus etiam sedulae eius curae de sacerdotali institutione fuit creatio Pontificiae Universitatis Sanctae Crucis in Urbe, quam Sanctus Iosephmaria expetierat. Scripta edidit de re iuridica, theologica ac spirituali, praesertim circa sacerdotium et laicatum, quae inter Laici et fideles in Ecclesia, Consecratio et missio sacerdotis, Vita Deo omnino dicata. Considerationes circa personam Iosephmariae Escrivá de Balaguer, Colloquium circa Operis Dei Conditorem.

Servi Dei deditio missioni explendae sibi concreditae radicabatur in profundum sensum filiationis divinae, quo ductus identificationem cum Christo quaerebat se totum fidenti animo committens voluntati Patris, amore plenus erga Spiritum Sanctum, sine intermissione orationi vacans, Sanctissima Eucharistia necnon tenero amore erga Beatissimam Virginem Mariam roboratus.

Heroice se gessit in perferendis aegritudinibus –quas ut Christi Crucem respiciebat–, in carcere per aliquot tempus perdurante persecutione religiosa in Hispania (annis 1936-1939) et in subeundis impugnationibus propter suam fidelitatem erga Ecclesiam. Vir erat profundae bonitatis et affabilitatis, qui pacem ac serenitatem in alios transfundebat. Nemo memorat aliquem eius gestum inurbanum vel impatientiae motum ante res adversas neque verbum vituperationis vel recusationis propter difficultates: ipse enim a Domino didicerat parcere, pro persecutoribus orare, bracchia sua more sacerdotis extendere, omnes hilari vultu magnaque clementia excipere.

Servi Dei amor erga Ecclesiam apparebat in omnimoda eius communione cum Romano Pontifice et cum Episcopis: fuit semper filius fidelissimus Petri successoris, indiscusse adhaerens eius personae eiusque magisterio. Insuper, in describenda figura huius Pastoris, praetermitti omnino nequeunt alia quaedam lineamenta, qualia sunt vividissima eius sollicitudo erga Operis Dei fideles, humilitas, prudentia, fortitudo, gaudium, simplicitas, sui abnegatio et ardens desiderium lucrandi animas Christo, quod exprimebatur quoque in lemmate eius episcopali: Regnare Christum volumus!

Sanctitatis fama Servi Dei, iam ample diffusa eo adhuc vivente, universalem extensionem post eius mortem attinxit. Circa Servi Dei vitam, virtutes ac sanctitatis famam instructi sunt –ab anno 2004 ad annum 2008– duo processus aeque principales apud Tribunal Vicariatus Urbis et apud Tribunal Praelaturae, necnon octo processus rogatoriales in dioecesibus Europae, Americae Septentrionalis ac Meridionalis et Australiae. Congressus peculiaris Consultorum Theologorum, qui locum habuit die 10 mensis Februarii anno 2012, omnium consensione affirmative respondit ad dubium propositum circa heroicitatem virtutum et famam sanctitatis Servi Dei. Ponente Em.mo D.no Card. Antonio Cañizares Llovera et me, Card. Angelo Amato, moderante, sententiam faventem tulerunt Em.mi ac Exc.mi Congregationis de Causis Sanctorum Membra in Sessione Ordinaria coadunati die 5 mensis Iunii anno 2012.

Facta de hisce omnibus Summo Pontifici Benedicto XVI accurata relatione ab infrascripto Cardinali Praefecto, Beatissimus Pater, accipiens rataque habens Congregationis de Causis Sanctorum vota, hodierna die sollemniter declaravit: Constare de virtutibus theologalibus Fide, Spe et Caritate tum in Deum tum in proximum, necnon de cardinalibus Prudentia, Iustitia, Temperantia, Fortitudine, iisque adnexis in gradu heroico, atque de fama sanctitatis Servi Dei Alvari del Portillo y Diez de Sollano, Episcopi tit. Vitensis, Praelati Praelaturae personalis Sanctae Crucis et Operis Dei, in casu et ad effectum de quo agitur.

Hoc autem decretum publici iuris fieri et in acta Congregationis de Causis Sanctorum Summus Pontifex referri mandavit.

Datum Romae, die 28 mensis Iunii a.D. 2012.

Angelus Card. Amato, S.D.B.

Praefectus

L. + S.

+ Marcellus Bartolucci

Archiep. tit. Mevaniensis

a Secretis