Primii ani

Anii 1928, 1929, 1930... Sfântul Josemaría trebuia să ducă la sfârşit acea voinţă divină, dar nu avea persoane pregătite, nici mijloace economice sau mecenaţi pentru a o realiza.

María Ignacia García Escobar

Datoria era imensă şi tânărul preot nu avea mijloace economice, nici persoane pregătite, nici mecenaţi. Dar nu avea nici tradiţie nici aprobări bisericeşti. Pe cât de simplă, intuiţia fundaţională nu era uşor de a fi făcut înţeleasă. Desigur nu îi lipsea optimismul nici siguranţa absolută că Opera este de la Dumnezeu. Dar dificultăţile erau multe.

Ca dovadă că proiectul era al său, Dumnezeu s-a făcut încă o dată prezent pentru a pune solid fundamentul acelui edificiu şi persoanele care trebuiau să lucreze în el. Spre mijlocul lui Octombrie din 1931 Josemaría era pe strada, într-un tramvai, când a primit în dar o rugăciune profundă. „Am simţit acţiunea Domnului care făcea să înflorească în inima mea şi pe buzele mele, cu forţa imperioasă a unei necesităţi absolute, această gingaşă invocaţie: Abba! Pater!

María Ignacia García Escobar

Probabil l-am invocat cu glas tare. Şi am rătăcit pe străzile Madridului, poate o oră, poate două, nu pot s-o spun: timpul trecea fără să observ. Ar trebui să mă socotiţi un nebun. Stăteam contemplând cu lumini care nu erau ale mele această uimitor adevăr, care a rămas aprins ca un jar în sufletul meu pentru a nu se mai stinge niciodată”.

Viaţa sa interioară era deja impregnată de încrederea filială, dar acum vedea cu o extraordinară profunditate misterul filiaţiunii divine adoptive în Cristos Isus. „Am înţeles că filiaţiunea divină trebuia să fie o caracteristică fundamentală a spiritului nostru: Abba, Pater! Şi care, trăind filiaţiunea divină, fiii mei vor fi plini de bucurie şi de pace, apăraţi de un zid inexpugnabil; vor şti că sunt apostoli ai acestei bucurii, şi vor şti să comunice pacea lor, chiar şi în suferinţa proprie sau a altora. Tocmai pentru aceasta: pentru că suntem convinşi că Dumnezeu este Tatăl nostru”.

Continua să desfăşoare o intensă slujire pentru infirmi şi săraci, căutând în rugăciunea lor şi în suferinţele lor oferite lui Dumnezeu forţa pentru a începe acţiunea divină. Părintele Jose María Somoano, unul din preoţii care îl însoţeau în asistenţa la bolnavii gravi, era implicat în Opus Dei. Aşa şi o tânără tuberculoasă, María Ignacia García Escobar, care a murit la puţin timp, oferind viaţa proprie pentru Operă.

Într-un tramvai

În 1933 avea deja în jurul său un grup de studenţi universitari. Îi întâlnea unde putea, îndemnându-i să-l iubească în mod pasionat pe Isus. Ieşea la plimbare cu ei şi adesea îi ducea într-un local numit El Sotanillo, unde în faţa unei ciocolate calde le descoperea lor marile visuri de apostolat în lume.

Le-a oferit o oarecare carte despre viaţa sau pătimirea Domnului. Oferindu-i o carte unui tânăr, a scris o dedicaţie:

„+Madrid, 29 – V – 33

Caută-l pe Cristos.

Găseşte-l pe Cristos.

Iubeşte-l pe Cristos.”

Trei, trei sute, trei sute de mii...

Invita pe universitari să-l însoţească în vizitele la cei săraci şi bolnavi, să le ofere micile lor servicii. A organizat cateheze în cartierele întinse pentru ca acei tineri să se poată angaja în slujirea celor nevoiaşi.

În final a ajuns la momentul de a începe un curs de formare pentru a transmite studenţilor, în mod complet şi sistematic, spiritul Operei. A dat multora dintre ei întâlnire într-un azil condus de surori pentru prima întâlnire. Nu au venit decât trei. Dar, mulţumit egal, la sfârşitul reuniunii îi conduse în capelă şi a oficiat pentru ei binecuvântarea euharistică. „Să fie binecuvântaţi cei trei..., şi prin ei văd trei sute, trei sute de mii, treizeci de milioane, trei mii de milioane... albi, negri, galbeni, de toate culorile, din toate combinaţiile pe care iubirea umană o poate face. Şi am greşit, pentru că Domnul a fost mult mai generos”.

Dumnezeu şi Îndrăzneală

În 1930, Isidor Zorzano, un tânăr inginer, tovarăş de şcoală a părintelui Josemaría la Logroño, a cerut admiterea în Opus Dei. Şi după el alţii. Fondatorul simţea urgenţa, în acest punct, a unui instrument formativ, care să dea unitate şi vizibilitate apostolatului. Regnare Christum volumus!, repeta ca o aspiraţie: vrem ca Isus Cristos să domnească. Instrumentul apostolic trebuia să fie o activitate civilă impregnată de spirit creştin. S-a născut astfel, în 1933, Academia DYA. Cu sediul într-un apartament, acolo se dădeau lecţii de drept şi arhitectură, de unde sigla: Derecho y Arquitectura. Dar pentru el şi pentru tinerii lui, acronimul avea o semnificaţie mai profundă: Dumnezeu şi Îndrăzneala. Şi de îndrăzneală toţi aveau nevoie. Nu erau bani şi Academia se menţinea prin minune.

De fapt, era ceva mai mult de un centru academic: era un loc de formare creştină pentru universitari, care puteau fi dirijaţi spiritual şi de un preot. O formare cu totul orientată asupra identificării personale cu Cristos. În studiul unde preotul primea, era agăţată pe perete o cruce de lemn, negru şi fără corpus. Dacă cineva îl întreba despre semnificaţie, răspunsul era: „Stă aşteptând crucifixul care îi lipseşte: şi acel crucifix trebuie să fii tu”.

Prima reşedinţă pentru studenţi

Pentru următorul an academic, 1934-35, sfântul Josemaría vrea să fac un alt pas înainte: să mute academia într-un edificiu mai mare care să acorde şi locuinţă pentru unii studenţi. Dar situaţia economică era disperată. A pus pe toţi să se roage şi se abandonă bunătăţii lui Dumnezeu.

Şi la începutul anului academic era efectiv în funcţiune Academia-Rezidenţă din strada Ferraz. Fără minuni, cu atâta suferinţă, cu atâta rugăciune şi cu atâta încredere. Deo omnis gloria! Astfel se ruga: lui Dumnezeu toată gloria.

În decembrie 1934 îi ajunse numele la rectorul Patronatului Real a Sfintei Isabel, care găzduia un convent fondat de sfântul Alonso de Orozco, ale căror călugăriţe augustiniene era deja capelan.

Cu studenții

În acei ani a început să redacteze documente fundaţionale: instrucţiuni şi scrisori lungi care trebuiau să schiţeze spiritul şi modurile apostolice proprii lui Opus Dei pentru generaţiile succesive. Un exemplu:

„Opera lui Dumnezeu vine să împlinească Voinţa lui Dumnezeu. De aceea, fiţi profund convinşi că Cerul s-a implicat ca să se realizeze. Când Dumnezeu Domnul nostru proiectează vreo operă în favoarea oamenilor, se gândeşte în primul rând la persoanele pe care trebuie să le folosească ca instrumente... şi le dă lor harurile oportune. Această convingere supranaturală a divinităţii implicate se va termina cu a vă da un entuziasm şi o iubire atât de intensă pentru Operă încât să vă facă să vă simţiţi foarte fericiţi de a vă sacrifica, pentru ca să se realizeze”.

Prima carte

Sfântul Josemaría Escrivá și Álvaro del Portillo

În 1934 era publicată un mic volum de gânduri pentru meditaţii intitulată Consideraţii spirituale, care după mai mulţi ani, cu diferite adăugiri, va deveni Camino. Erau fraze pentru a stimula viaţa creştină a tinerilor, studenţi şi profesionişti, îndrumaţi spre o viaţă cu adevărat contemplativă.

În iulie 1935 a cerut admiterea în Operă Alvaro del Portillo, un strălucit student inginer, care va deveni în cele din urmă colaboratorul cel mai strâns al lui Josemaría Escrivá şi care, după moartea fondatorului, va fi ales ca ghid al lui Opus Dei.

Dar viaţa civilă în Spania era mereu mai mult compromisă şi persecuţia religioasă din partea grupurilor extremiste devenea mereu mai evidentă şi violentă, cu incendierea de biserici şi mănăstiri şi linşajul preoţilor şi călugărilor.

www.josemariaescriva.info