A învăţa de la Sfântul Iosif

Maestru al vieţii interioare, muncitor implicat în datoria zilnică, servitor fidel al lui Dumnezeu în continuu raport cu Isus

Texte pentru meditație

Maestru al vieţii interioare, muncitor implicat în datoria zilnică, servitor fidel al lui Dumnezeu în continuu raport cu Isus: acesta este Iosif. Mergeţi la Iosif. De la Iosif creştinul învaţă ce înseamnă a fi în Dumnezeu şi a fi pe deplin inclus între oameni, sfinţind lumea. Frecventaţi-l pe Iosif şi-l veţi întâlni pe Isus. Frecventaţi-l pe Iosif şi o veţi întâlni pe Maria, care umple mereu cu pace atelierul din Nazaret.

Este Isus care trece, 56

Credinţă, iubire, speranţă: sunt fundamentele vieţii lui Iosif, aşa cum sunt ale vieţii creştine. Dăruirea lui Iosif rezultă din această ţesătură de iubire fidelă, de credinţă iubitoare, de speranţă încrezătoare. Sărbătoarea sa este deci o foarte bună ocazie pentru a reînnoi angajamentul nostru de fidelitate la chemarea de creştini, pe care Domnul ne-a dăruit-o fiecăruia dintre noi.

Este Isus care trece, 43

Contemplă toate motivele pe care le avem ca să venerăm pe sfântul Iosif şi ca să ne inspirăm din viaţa sa. A fost un om tare în credinţă…; prin munca lui statornică a întreţinut familia sa – Isus şi Maria –, a respectat puritatea Mariei, care este soţia lui.., şi a respectat şi iubit libertatea lui Dumnezeu, care nu numai că o alesese pe Fecioara ca mamă, dar chiar făcuse din el soţul Sfintei Maria.

Forja, 552

Părinte şi Domn

Sfinte Iosife, Părinte şi Domn al nostru, tu, cel preacurat, preacredincios, care ai meritat să porţi în braţe pe copilul Isus şi să-L speli şi să-L săruţi, învaţă-ne să devenim cât mai apropiaţi de Dumnezeul nostru, să fim curaţi şi vrednici de a fi asemenea lui Cristos. Învaţă-ne să facem ca Cristos: să îndumnezeim căile noastre şi să le arătăm oamenilor să facă la fel, spunându-le că pot avea permanent pe pământ o eficienţă spirituală extraordinară.

Forja, 552

Sfântul Iosif este în realitate un tată şi domn care ocroteşte şi însoţeşte pe drumul pământesc pe cei care îl cinstesc, aşa cum l-a ocrotit şi l-a însoţit pe Isus care creştea şi devenea adult. Din intimitatea cu el se descoperă că sfântul Patriarh este maestrul vieţii interioare: ne învaţă să-l cunoaştem pe Isus, să convieţuim cu El, să ne simţim parte din familia lui Dumnezeu. Sfântul Iosif ne învaţă tot ceea ce ne apare aşa cum a fost el: un om obişnuit, un tată de familie, un muncitor care îşi câştiga existenţa cu efortul mâinilor sale. Şi chiar acest fapt are pentru noi o semnificaţie care este motiv de reflexie şi de bucurie.

Este Isus care trece, 39

Merită dragostea ta

Să-l iubeşti mult pe sfântul Iosif, să-l iubeşti din tot sufletul tău, căci, împreună cu Isus, este persoana care a iubit-o cel mai mult pe Sfânta Maria. Cel care a fost cel mai apropiat de Domnul: cel care L-a iubit cel mai mult după Maica noastră.

Forja, 554

Sfântul Iosif, Tatăl lui Cristos, este şi Tatăl şi Stăpânul tău. – Cere-i ajutorul.

Drum, 559