Evanghelie (Mt 15,29-37)

În acel timp Isus a plecat de acolo și a trecut de-a lungul Mării Galileii. Apoi a urcat pe un munte și s-a așezat acolo. Veneau la el mari mulțimi având cu ele șchiopi, orbi, invalizi, surdomuți și mulți alții pe care îi puneau la picioarele lui, iar el i-a vindecat, așa încât uimea mulțimea care vedea muții vorbind, invalizii sănătoși, șchiopii mergând și orbii văzând. Și îl preamăreau pe Dumnezeul lui Israel. 

Chemându-i pe discipolii săi, Isus le-a zis: „Mi-e milă de mulțime, pentru că stau cu mine deja de trei zile și nu au ce să mănânce. Și nu vreau să-i trimit flămânzi ca nu cumva să leșine pe drum”. 

Discipolii i-au spus: „De unde să luăm în pustiu atâtea pâini încât să se hrănească atâta mulțime?” 

Dar Isus le-a zis: „Câte pâini aveți”? 

Ei au răspuns: „Șapte și câțiva peștișori”. 

Atunci a poruncit mulțimii să se așeze pe pământ. A luat cele șapte pâini și peștii și, după ce a mulțumit, le-a frânt și le-a dat discipolilor, iar discipolii mulțimilor. Au mâncat toți și s-au săturat, iar din bucățile rămase au strâns șapte coșuri pline.

Comentariu la Evanghelie

Evanghelia de astăzi ne relatează minunea uneia dintre înmulțirile pâinilor și peștilor pe care Domnul le-a făcut pentru oameni.

Tocmai acest detaliu final „pentru oameni” este punctul de plecare al comentariului de astăzi la această scenă atât de cunoscută a Domnului.

Isus știe foarte bine pentru ce a venit pe pământ, așa cum exprimă un colind care îi plăcea mult sfântului Josemaría: „Tatăl Meu este din Cer / mama Mea la fel / Eu am coborât pe pământ ca să pătimesc”. Domnul vine în lume pentru a săvârși Răscumpărarea.

Mântuirea pe care ne-o oferă Fiul lui Dumnezeu este pentru toți, chiar dacă mai apoi doar câțiva o primesc în inima lor. Isus știe perfect care va fi succesul operei Sale, dar tocmai de aceea nu încetează să învețe, să acționeze și să Se dăruiască pentru oameni, adică pentru toți.

Acest lucru îl vedem în apropierea minunii înmulțirii pâinilor și peștilor. Isus simte compasiune pentru mulțimea care Îl urmează și care de câteva zile nu a mâncat, și nu poate să nu-Și exercite puterea în folosul lor.

Așa este Inima lui Isus. Întotdeauna compătimitoare, cu dorințe infinite de a Se dărui, de a Se oferi nouă, chiar dacă de multe ori nu-L recunoaștem sau nu-L primim în inima noastră. Dar pentru El rezultatul nu contează și nici nu Se impune, El își urmează drumul: să semene, să Se dăruiască, să ne hrănească.

Domnul ne invită astăzi să reflectăm asupra felului în care reacționăm atunci când, după ce ne dăruim celorlalți, nu vedem niciun rezultat aparent în modul lor de a acționa. Ne descurajăm crezând că nu suntem suficient de buni? Îi dăm la o parte pe acei oameni pentru că nu reacționează la ceea ce primesc în dar? Rămânem alături de ei, indiferent de circumstanțele și atitudinile lor? Isus, blând și smerit cu inima, ne arată calea.