Mesajul prelatului septembrie 2021

Prelatul don Fernando Ocáriz ne înedamnă să ne unim cu jerfa Crucii a lui Cristos.

Dragii mei, fie ca Isus să păzească fiicele și fiii mei!

În urmă cu câteva zile, la sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, mi-am amintit încă o dată de cuvintele pe care Părintele nostru ni le-a adresat la 14 septembrie 1969, la sfârșitul binecuvântării cu Lignum Crucis, ocazie cu care a enumerat motivele pentru care trebuie să iubim Crucea. La sfârșit, ca un motiv în plus, ne-a spus că ea ne va fi mereu însoțitoare pe drum. O întâlnim personal, în circumstanțe și moduri diferite.

Iată de ce este atât de bine să retrăim, mereu într-un mod nou, credința în eficacitatea unirii noastre cu Crucea lui Isus. Putem să ne amintim acele cuvinte ale Sfântului Paul: „Împlinesc în trupul meu ceea ce lipsește suferințelor lui Cristos, pentru trupul Lui, care este Biserica” (Col 1, 24).

Știm că, în realitate, nimic nu lipsește din imensa eficacitate a jertfei lui Cristos. Dar Dumnezeu însuși, în Providența sa pe care nu o înțelegem pe deplin, vrea să participăm la aplicarea eficacității sale. Acest lucru este posibil pentru că ne-a făcut părtași la filiația lui Isus față de Tatăl, prin puterea Duhului Sfânt: „Iar dacă suntem fii, suntem şi moştenitori, moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună-moştenitori cu Cristos, dacă suferim cu El, ca împreună cu El să fim şi preamăriţi” (Rom 8,17).

Suntem adesea ajutați de semnele exterioare. În acest sens, așa cum a comentat Papa Francisc în anumite ocazii, imaginile Crucii pe care le avem în apropiere – la locul de muncă, în casă etc. – sunt o invitație de a ne uni cu Domnul.

Însoțind-o pe Sfânta Fecioară, lângă Cruce, ea ne va ajuta pentru ca inima noastră să știe cum să „citească în acea carte care este Cristos răstignit: ca să ne umple de pace, de bucurie și de dorința de sfințenie” (Sfântul Josemaría, Meditație, 15 septembrie 1970).

Cu toată afecțiunea, vă binecuvântează

Părintele vostru,

Fernando Ocáriz

Ferndinand

Roma, 20 septembrie 2021