Bucurii, durere, încredere

„Ştiţi pentru ce Opera s-a dezvoltat atât? Pentru că au tratat-o ca pe un sac de grâu: i-au dat lovituri, au maltratat-o, dar sămânţa este aşa de mică că nu s-a rupt; dimpotrivă s-a împrăştiat în cele patru vânturi, şi a căzut în toate răspântiile umane, unde au fost inimi flămânde de Adevăr, bine dispuse, şi acum... ...avem atâtea vocaţii şi suntem o familie foarte numeroasă, şi sunt milioane de suflete care admiră şi iubesc Opera, pentru că văd în ea un semn al prezenţei lui Dumnezeu în mijlocul oam...

...enilor, pentru că observă milostivirea lui Dumnezeu care nu încetează”.

La întoarcerea dintr-o călătorie la Milano în ianuarie 1948, fondatorul, în automobil, a exclamat: „Să ne oprim!”

Găsise formula pentru inserarea canonică în Opus Dei a persoanelor căsătorite.

Încă din primele timpuri ale apostolatului cu tinerii, părintele Josemaría spusese unora dintre ei că aveau chemare matrimonială. Vocaţie în sens propriu. Deja în Camino scria: „Râzi pentru că îţi spun că ai chemare matrimonială ? Ei bine, o ai: întocmai aşa, chemare.

Recomandă-te sfântului Rafael, ca să te călăuzească, cum a călăuzit pe Tobia, cast până la sfârşitul drumului”.

O chemare care nu putea să fie considerată o ieşire pentru cel care nu se simţea chemat la lucruri mai înalte. Era şi ea, un proiect al lui Dumnezeu.

Cu un grup de femei la Roma

„Căsătoria creştină nu este o simplă instituţie socială, nici cu atât mai puţin un remediu al slăbiciunilor umane: este o autentică vocaţie supranaturală. Sacrament mare în Cristos şi Biserică, spune Sfântul Paul şi, în acelaşi timp, contract pe care un bărbat şi o femeie îl stipulează pentru totdeauna, pentru că – o vreau sau nu – căsătoria instituită de Cristos este indisolubilă: semn sfânt care sfinţeşte, acţiune a lui Cristos care cuprinde sufletul acelora care se căsătoresc şi-i invită să-l urmeze, pentru că în el toată viaţa de căsătorie se transformă într-un drum divin pe pământ. Soţii sunt chemaţi să sfinţească căsătoria lor şi să se sfinţească pe ei înşişi în această unire”.

Dar ideea suna foarte nouă. Cum ar fi posibil să cuprindă cu titlu deplin în Operă persoanele căsătorite? Iată bucuria Părintelui când a descoperit formula canonică in vizita de aprobare pontificală. Îndată ce a fost posibil au fost organizate exerciţii spirituale la Molinoviejo, nu departe de Madrid, pentru persoanele care erau în aşteptarea acestei soluţii, pentru a-i pregăti spiritual să facă parte din Opus Dei.

Reacţiune în faţa neînţelegerilor

Bucurii şi dureri. Pentru că a fost chiar în consecinţa aprobării lui Opus Dei în 1950 şi în ciuda aprecierii declarate de Pius al XII-lea, că s-a dezvoltat una din cele mai grave şi periculoase maşinaţiuni împotriva Operei şi împotriva fondatorului ei.

Părintele nu ştia nimic despre manevră dar, cu instinctul de tată şi de mamă, presimţea că ceva foarte grav era gata să se abată asupra lui şi asupra Operei. Mărturisea fiilor săi din Roma: „Mă simt ca un orb care trebuie să se apere, dar care poate să dea numai lovituri cu bastonul în aer: pentru că nu ştiu ce se va întâmpla, dar ceva se va întâmpla...”

Sfânta casa din santuarul sfintei Feciore de la Loreto

15 august 1951 la Loreto

Şi neştiind la cine să se adreseze pe pământ, se adresă ca totdeauna cerului. A decis să facă un perelinaj de pocăinţă la 15 august 1951 la sanctuarul din Loreto pentru a consacra Opera Madonei. A fost penitent de-a dreptul pentru căldura toridă şi incomodităţile provenite de la boala sa gravă. Îngenunchiat în Casa Sfântă, după ce a celebrat sfânta Liturghie, încredinţă Mariei Opus Dei, invocând protecţia sa maternă. La întoarcere era înseninat, liniştit, ştiind că este în mâini bune. De atunci repeta şi punea să se repete aspiraţia Cor Mariae dulcissimum, iter para tutum!, Inimă prea dulce a Mariei, pregăteşte-ne un drum sigur.

Răspunsul cerului nu s-a făcut aşteptat. La puţine luni după, arhiepiscopul din Milano, cardinalul Schuster, astăzi fericit, care avea mult la inimă începutul apostolatului Operei în oraşul său, îl convocă pe părintele Giovanni Udaondo.

„Cum se simte fondatorul vostru?”

„Se simte foarte bine”, îi răspunse acesta necunoscător de toate.

Sfântul Josemaría cu doi fii ai săi din Irlanda și respectiv Ecuador

„Dar cum îşi duce crucea sa? Nu trebuie să suporte în această perioadă o contrarietate deosebită, o cruce foarte grea?” insista cardinalul, care în schimb ştia ceva.

„Eh, atunci, dacă într-adevăr este aşa, va fi foarte mulţumit, pentru că ne-a învăţat totdeauna că, dacă stăm foarte aproape de cruce, stăm foarte apropiaţi de Isus”. „Nu, nu...! Spuneţi-i să fie atent. Să-şi amintească de compatriotul său, sf. Iosif Calasanzio... şi să se mişte!”

Atunci s-a mişcat: prin cardinalul Tedeschini, a făcut să ajungă o scrisoare la Pius al XII-lea. Papa a citit-o la 18 martie 1952 şi închise totul.

După mulţi ani mărturisea fiilor săi: „Ştiţi pentru ce Opera s-a dezvoltat atâta? Pentru că au tratat-o ca pe un sac cu grâu: i-au dat lovituri, l-au maltratat, dar sămânţa este aşa de mică că nu s-a rupt; dimpotrivă s-a împrăştiat în cele patru vânturi, în toate răspântiile omeneşti, oriunde au fost inimi înfometate de Adevăr, bine dispuşi, şi acum avem atâtea vocaţii şi suntem o familie foarte numeroasă, şi sunt milioane de suflete care admiră şi iubesc Opera, pentru că văd în ea un semn al prezenţei lui Dumnezeu în mijlocul oamenilor, pentru că observă milostivirea divină care nu lipseşte”.

Recurgerea la mijloacele supranaturale a fost o caracteristică constantă a Sfântului Josemaría. În semnul încrederii sale de nezdruncinat în Dumnezeu în lucruri mari şi mici, a voit să consacre Opus Dei în diferite alte ocazii în afara aceleia pe care am citat-o de curând. La 14 mai 1951, în faţa neliniştii pe care calomniile au semănat între părinţii unor membrii ai Operei în Italia, a consacrat familiile ai lor săi Sfintei Familii de la Nazaret.

„O Isuse Răscumpărătorul nostru preaiubit”, se citeşte în textul acelei consacrări, „care venind să luminezi lumea, cu doctrina şi cu exemplul, ai voit să treacă cea mai mare parte a vieţii tale supus Mariei şi lui Iosif în casa umilă de la Nazaret, sfinţind Familia care trebuia să fie exemplu pentru toate căminele creştine: primeşte cu bunătate consacrarea familiilor fiilor tăi din Opus Dei pe care acum ţi-o facem. Ia-le sub protecţia ta şi păzeşte-le şi fă ca să se asemene cu modelul divin al Sfintei tale Familii”.