Document: Mesajul lui

Sunt 181 rezultate pentru "Mesajul lui"
Odihna

Odihna

Am considerat întotdeauna odihna ca o îndepărtare de obligaţiile cotidiane, niciodată ca pe nişte zile de trândăvie

Înălţarea

Înălţarea

Apoi cei unsprezece discipoli au mers în Galileea, pe muntele hotărât lor de Isus. Cum l-au văzut, i s-au închinat, dar unii se îndoiau

Coborârea Duhului Sfânt

Coborârea Duhului Sfânt

Şi când a sosit ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. Şi din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, şi a umplut toată casa unde şedeau ei

Mesajul Sfântului Josemaría

Film documentar despre Opus Dei și Întemeitorul lui. La început ascultăm glasul Sfântului Ioan Paul al II-lea în ziua beatificării lui Josemaría Escrivá de Balaguer, la 17 mai 1992. Totodată, culege secvențe inedite din Liturghia pe care a celebrat-o Sf. Josemaría în campusul Universității din Navarra.

Videoclipuri cu Sf. Josemaría

În anii ‘70, Sf. Josemaría a călătorit în Spania şi America, unde a avut întâlniri cu diferite grupuri de persoane, ca să întărească sufletele în credinţă. Multe dintre aceste întâlniri au fost filmate

Canonizarea Mons. Escrivá

La 6.10.2002 mulți oamenii au călătorit din toată lumea până la Roma pentru a asista la canonizarea lui Josemaría Escrivá, fondatorul Opus Dei. Acest videoclip prezintă unele amintiri din acele zile.

Mamă a lui Dumnezeu şi mamă a noastră

Mamă a lui Dumnezeu şi mamă a noastră

Ce umilinţă, a Maicii mele Sfinte, Maria! — Nu o veţi vedea nici între ramurile de palmier din Ierusalim, nici în ceasul marilor minuni, — afară de cea dintâi: de la Cana. — Dar Ea nu fuge de dispreţul Golgotei: ea e acolo ”juxta crucem Jesu“ — lângă crucea lui Isus, Maica lui.

10 gânduri pentru pace

10 gânduri pentru pace

Regina pacis, ora pro nobis!» Regină a Păcii, roagă-te pentru noi ! Măcar ai încercat să rosteşti această rugăciune atunci când liniştea ţi-a fost răpită? Vei surprins de eficacitatea ei neîntârziată.