1. Urare de pace

Pace tuturor persoanelor şi tuturor naţiunilor de pe pământ! Pacea, pe care îngerii o vestesc păstorilor în noaptea de Crăciun[1], este o aspiraţie profundă a tuturor persoanelor şi a tuturor popoarelor, mai ales a celor care îndură mai dur lipsa ei. Între acestea, pe care îi port în gândurile mele şi în rugăciunea mea, vrea să amintesc încă o dată pe cei peste 250 de milioane de migranţi în lume, dintre care 22 de milioane şi jumătate sunt refugiaţi. Aceştia din urmă, aşa cum a afirmat iubitul meu predecesor Benedict al XVI-lea, „sunt bărbaţi şi femei, copii, tineri şi bătrâni care caută un loc unde să trăiască în pace”[2]. Pentru a-l găsi, mulţi dintre ei sunt dispuşi să-şi rişte viaţa într-o călătorie care în marea parte a cazurilor este lungă şi periculoasă, să îndure trude şi suferinţe, să înfrunte garduri de sârmă şi ziduri ridicate pentru a-i ţine departe de ţintă.

Cu spirit de milostivire, îi îmbrăţişăm pe toţi cei care fug de război şi de foame sau care sunt constrânşi să părăsească ţinuturile lor din cauza discriminărilor, persecuţiilor, sărăciei şi degradării mediului.

Suntem conştienţi că a deschide inimile noastre la suferinţa altuia nu este suficient. Va fi mult de făcut înainte ca fraţii noştri şi surorile noastre să se poată întoarce ca să trăiască în pace într-o casă sigură. A-l primi pe celălalt cere o angajare concretă, un lanţ de ajutoare şi de bunăvoinţă, o atenţie vigilentă şi înţelegătoare, gestionarea responsabilă a noilor situaţii complexe care, uneori, se adaugă la alte şi numeroase probleme deja existente, precum şi a resurselor care sunt mereu limitate. Practicând virtutea prudenţei, guvernanţii vor şti să primească, să promoveze, să protejeze şi să integreze, stabilind măsuri practice, „în limitele permise de binele comun înţeles corect, [pentru] a permite acea inserare”[3]. Ei au o responsabilitate precisă faţă de propriile comunităţi, ale căror drepturi juste şi dezvoltare armonioase trebuie să le asigure, pentru a nu fi asemenea constructorului nechibzuit care a calculat rău şi n-a reuşit să termine turnul pe care începuse să-l zidească[4].

2. De ce atâţia refugiaţi şi migranţi?

În vederea Jubileului pentru cei 2000 de ani de la vestea de pace a îngerilor la Betleem, sfântul Ioan Paul al II-lea a introdus numărul crescând de refugiaţi printre consecinţele „unui interminabil şi oribil şir de războaie, de conflicte, de genocide, de «purificări etnice»”[5], care au marcat secolul al XX-lea. Cel nou încă n-a înregistrat o adevărată cotitură: conflictele armate şi celelalte forme de violenţă organizată continuă să provoace mutări ale populaţiei în cadrul graniţelor naţionale şi dincolo de ele.

Însă persoanele migrează şi din alte motive, cel dintâi dintre toate „dorinţa unei vieţi mai bune, unită de multe ori cu încercarea de a lăsa în urmă «disperarea» unui viitor imposibil de construit”[6]. Se pleacă pentru a se reîntregi cu propria familie, pentru a găsi oportunităţi de muncă sau de instruire: cel care nu se poate bucura de aceste drepturi, nu trăieşte în pace. În afară de asta, aşa cum am subliniat în enciclica Laudato si’, „este tragică creşterea numărului migranţilor care fug de mizeria agravată de degradarea mediului”[7].

Majoritatea migrează urmând un parcurs regulamentar, în timp ce unii iau alte căi, mai ales din cauza disperării, când patria nu le oferă siguranţă şi nici oportunităţi şi orice cale legală pare impracticabilă, blocată sau prea lentă.

În multe ţări de destinaţie s-a răspândit pe larg o retorică ce rosteşte cu emfază riscurile pentru siguranţa naţională sau povara primirii noilor sosiţi, dispreţuind astfel demnitatea umană care trebuie recunoscută tuturor, deoarece sunt fii şi fiice ai lui Dumnezeu. Cei care alimentează frica faţă de migranţi, eventual cu scopuri politice, în loc de a construi pacea, seamănă violenţă, discriminare rasială şi xenofobie, care sunt izvor de mare preocupare pentru toţi cei care au la inimă ocrotirea oricărei fiinţe umane[8].

Toate elementele de care dispune comunitatea internaţională arată că migraţiile globale vor continua să marcheze viitorul nostru. Unii le consideră o ameninţare. În schimb eu vă invit să le privim cu o privire încărcată de încredere, ca oportunitate pentru a construi un viitor de pace.

3. Cu privire contemplativă

Înţelepciunea credinţei hrăneşte această privire, capabilă să-şi dea seama că toţi facem „parte dintr-o singură familie, migranţi şi populaţii locale care-i primesc, şi toţi au acelaşi drept de a se folosit de bunurile pământului, a căror destinaţie este universală, aşa cum învaţă doctrina socială a Bisericii. Aici îşi au fundament solidaritatea şi împărtăşirea”[9]. Aceste cuvinte ne repropun imaginea noului Ierusalim. Cartea profetului Isaia (cap. 60) şi apoi cea a Apocalipsului (cap. 21) îl descriu ca un oraş cu porţile deschise mereu, pentru a lăsa să intre oameni din orice naţiune, care îl admiră şi îl umplu de bogăţii. Pacea este suveranul care îl conduce şi dreptatea este principiul care guvernează convieţuirea în interiorul său.

Avem nevoie să ne îndreptăm şi asupra oraşului în care trăim această privire contemplativă, „adică o privire de credinţă care să-l descopere pe acel Dumnezeu care locuieşte în casele sale, pe străzile sale, în pieţele sale […] promovând solidaritatea, fraternitatea, dorinţa de bine, de adevăr, de dreptate”[10], cu alte cuvinte realizând promisiunea păcii.

Observându-i pe migranţi şi pe refugiaţi, această privire va şti să descopere că ei nu vin cu mâinile goale: aduc o încărcătură de curaj, capacităţi, energii şi aspiraţii, în afară de comorile din culturile lor native, şi în acest mod îmbogăţesc viaţa naţiunilor care le primesc. Va şti să observe şi creativitatea, tenacitatea şi spiritul de jertfă al nenumăratelor persoane, familii şi comunităţi care în toate părţile lumii deschid uşa şi inima pentru migranţi şi refugiaţi, chiar şi acolo unde resursele nu sunt îmbelşugate.

În sfârşit, această privire contemplativă va şti să conducă discernământul responsabililor statului, aşa încât să ducă politicile de primire până la maximul „limitelor permise de binele comun înţeles corect”[11], adică luând în considerare exigenţele tuturor membrilor unicei familii umane şi binele fiecăruia dintre ei.

Cel care este animat de această privire va fi în măsură să recunoască vlăstarele de pace care deja au răsărit şi se va îngriji de creşterea lor. Astfel va transforma în şantiere de pace oraşele noastre, adesea divizate şi polarizate de conflicte care se referă tocmai la prezenţa migranţilor şi refugiaţilor.

4. Patru pietre de hotar pentru acţiune

A oferi celor care cer azil, refugiaţilor, migranţilor şi victimelor traficului de persoane o posibilitate de a găsi acea pace pe care o caută, cere o strategie care să combine patru acţiuni: a primi, a proteja, a promova şi a integra[12].

„A primi” aminteşte de exigenţa de a lărgi posibilităţile de intrare legală, de a nu respinge refugiaţii şi migranţii spre locuri unde îi aşteaptă persecuţii şi violenţe şi de a echilibra preocuparea pentru siguranţa naţională cu ocrotirea drepturilor umane fundamentale. Scriptura ne aminteşte: „Nu uitaţi ospitalitatea, căci datorită ei unii i-au găzduit, fără să-şi dea seama, pe îngeri”[13].

„A proteja” aminteşte de datoria de a recunoaşte şi a ocroti demnitatea inviolabilă a celor care fug de un pericol real în căutare de azil şi siguranţă, de a împiedica exploatarea lor. Mă gândesc îndeosebi la femeile şi copiii care se află în situaţii în care sunt mai expuşi riscurilor şi abuzurilor care ajung până acolo încât să fie făcuţi sclavi. Dumnezeu nu discriminează: „Domnul are grijă de cei străini, sprijină pe văduvă şi pe orfan”[14].

„A promova” face trimitere la susţinerea dezvoltării umane integrale a migranţilor şi refugiaţilor. Între multele instrumente care pot ajuta în această misiune, doresc să subliniez importanţa de a asigura copiilor şi tinerilor accesul la toate nivelurile de instruire: în acest mod ei nu numai că vor putea cultiva şi fructifica propriile capacităţi, dar vor şi mai mult în măsură să meargă în întâmpinarea celorlalţi, cultivând un spirit de dialog şi nu de închidere sau de ciocnire. Biblia învaţă că Dumnezeu „îl iubeşte pe străin, dându-i hrană şi îmbrăcăminte”; de aceea îndeamnă: „Să-i iubiţi pe străini căci şi voi aţi fost străini în ţara Egiptului”[15].

„A integra”, în sfârşit, înseamnă a permite refugiaţilor şi migranţilor să participe pe deplin la viaţa societăţii care-i primeşte, într-o dinamică de îmbogăţire reciprocă şi de colaborare rodnică în promovarea dezvoltării umane integrale a comunităţilor locale. Cum scrie sfântul Paul: „Aşadar, voi nu mai sunteţi străini şi nici oaspeţi, ci sunteţi concetăţeni ai sfinţilor şi oameni de casă ai lui Dumnezeu”[16].

5. O propunere pentru două pacte internaţionale

Îmi doresc din inimă ca acesta să fie spiritul care să însufleţească procesul care de-a lungul anului 2018 va conduce la definirea şi la aprobarea din partea Naţiunilor Unite a două pacte globale, unul pentru migraţii sigure, ordonate şi regulamentare, celălalt cu privire la refugiaţi. Fiind acorduri împărtăşite la nivel global, aceste pacte vor reprezenta un cadru de referinţă pentru propuneri politice şi măsuri practice. Pentru aceasta este important ca să fie inspirate de compasiune, clarviziune şi curaj, în aşa fel încât să perceapă orice ocazie pentru a face să înainteze construirea păcii: numai aşa realismul necesar al politicii internaţionale nu va deveni o capitulare în faţa cinismului şi a globalizării indiferenţei.

De fapt, dialogul şi coordonarea constituie o necesitate şi o datorie proprie a comunităţii internaţionale. În afara graniţelor naţionale este posibil şi ca ţările mai puţin bogate să poată primi un număr mai mare de refugiaţi, sau de a-i mai bine, dacă şi cooperarea internaţională le asigură lor disponibilitatea de fonduri necesare.

Secţia Migranţi şi Refugiaţi din Dicasterul pentru Slujirea Dezvoltării Umane Integrale a sugerat 20 de puncte de acţiune[17] ca piste concrete pentru punerea în practică a acestor patru verbe în politicile publice, precum şi în atitudinea şi în acţiunea comunităţilor creştine. Aceste contribuţii şi altele vor să exprime interesul Bisericii catolice faţă de procesul care va duce la adoptarea pactelor globale ale Naţiunilor Unite amintite mai sus. Acest interes confirmă o grijă pastorală mai generală născută cu Biserica şi continuată în multiplele sale opere până în zilele noastre.

6. Pentru casa noastră comună

Ne inspiră cuvintele sfântului Ioan Paul al II-lea: „Dacă «visul» unei lumi în pace este împărtăşit de atâţia, dacă se valorizează aportul migranţilor şi refugiaţilor, omenirea poate să devină tot mai mult familiei a tuturor şi pământul nostru o reală «casă comună»”[18]. Mulţi în istorie au crezut în acest „vis” şi ceea ce au făcut dă mărturie că nu este vorba despre o utopie irealizabilă.

Între aceştia trebuie încadrată sfânta Francesca Xaverio Cabrini, al cărei centenar al naşterii pentru cer este în 2017. Astăzi, 13 noiembrie, multe comunităţi ecleziale celebrează comemorarea ei. Această mică mare femeie, care şi-a consacrat propria viaţă în slujba migranţilor, devenind apoi patroana lor cerească, ne-a învăţat cum putem primi, proteja, promova şi integra pe aceşti fraţi şi surori ai noştri. Prin mijlocirea sa Domnul să ne dea nouă tuturor să experimentăm că „rodul dreptăţii este semănat în pace pentru cei care fac pace”[19].

Din Vatican, 13 noiembrie 2017

Comemorarea sfintei Francesca Xaveriu Cabrini, patroana migranţilor

Francisco

[1] Cf. Lc 2,14.

[2] Angelus, 15 ianuarie 2012.

[3] Ioan al XXIII-lea, Scrisoarea enciclică Pacem in terris, 57.

[4] Cf. Lc 14,28-30.

[5] Ioan Paul al II-lea, Mesaj pentru Ziua Mondială a Păcii 2000, 3.

[6] Benedict al XVI-lea, Mesaj pentru Ziua Mondială a Migrantului şi a Refugiatului 2013.

[7] Laudato si', n. 25.

[8] Cf. Discurs adresat directorilor naţionali ai pastoraţiei pentru migranţi, participanţi la Întâlnirea promovată de Consiliul Conferinţelor Episcopale din Europa (CCEE), 22 septiembre 2017.

[9] Benedict al XVI-lea, Mesaj pentru Ziua Mondială a Migrantului şi a Refugiatului 2011.

[10] Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 71.

[11] Ioan al XII-lea, Scrisoarea enciclică Pacem in terris, 57.

[12] Cf. Mesaj pentru Ziua Mondială a Migrantului şi Refugiatului 2018, 15 august 2017.

[13] Evr 13,2.

[14] Ps 146,9.

[15] Dt 10,18-19.

[16] Ef 2,19.

[17] „20 de Puncte de Acţiune Pastorală” şi „20 de Puncte de Acţiune pentru Pactele Globale” (2017); vezi şi Documentul ONU A/72/528.

[18] Ioan Paul al II-lea, Mesaj pentru Ziua Mondială a Migrantului şi Refugiatului 2004, 6.

[19] Iac 3,18.

www.ercis.ro Traducere de pr. Mihai Pătraşcu