"Trebuie să iubim Sfânta Liturghie"

Luptă pentru a reuşi să faci în aşa fel încât Sfântul Sacrificiu din Altar să fie centrul şi rădăcina vieţii tale interioare, astfel încât întreaga zi să se transforme într-un act de cult - prelungire a Liturghiei pe care ai auzit-o şi pregătire pentru următoarea -, care să se reverse în rugăciuni fierbinţi, în vizite la Sfântul Sacrament, în oferirea activităţii tale profesionale şi a vieţii tale familiale... (Forja, 69)

Nu înţeleg cum se poate trăi creştineşte fără a simţi nevoia unei prietenii constante cu Isus în Cuvânt şi în Pâine, în rugăciune şi în Euharistie. Şi înţeleg foarte bine că, de-a lungul secolelor, generaţiile succesive de credincioşi au concretizat această pietate euharistică. Uneori, prin practici de masă, profesându-şi public credinţa; alteori, cu gesturi mute şi discrete, în pacea sfântă a bisericii sau în intimitatea inimii.
Înainte de toate, trebuie să iubim Sfânta Liturghie care trebuie să fie centrul vieţii noastre. Dacă trăim profund Liturghia, cum să nu continuăm după aceea, în restul zilei, să ne gândim la Dumnezeu, dornici să nu ne îndepărtăm de prezenţa Lui, pentru a munci aşa cum ar munci El şi a iubi aşa cum ar iubi El? Să învăţăm atunci să Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru această altă delicateţe a Lui: de a nu fi dorit să-Şi limiteze prezenţa la momentul Sacrificiului din Altar, ci de a fi hotărât să rămână permanent în Sfânta Împărtăşanie care se păstrează în Altar. (Este Cristos cel care trece 153-154)