Prelatura personală

Din punct de vedere juridic, Opus Dei este o prelatură personală a Bisericii Catolice. Prelaturilor personale, structurate ierarhic, li se încredinţează anumite sarcini pastorale.

Las prelaturas personales son uno de los modos de auto-organización de la Iglesia.

Forma juridică numită prelatură personală a fost introdusă în dreptul canonic al Bisericii Catolice de Conciliul Vatican II. Decretul conciliar Presbyterorum ordinis (7 decembrie 1965) stabileşte că, pentru „realizarea anumitor sarcini pastorale în beneficiul diferitelor grupuri sociale din anumite regiuni sau naţiuni, sau chiar la nivel mondial” aveau să poată fi constituite în viitor, printre alte instituţii, „dieceze speciale, sau prelaturi personale”.

Prelaturile personale

Conciliul a căutat o formă juridică flexibilă, care să permită răspândirea efectivă a mesajului şi trăirii creştine: Biserica răspundea astfel exigenţelor misiunii sale, care se inseră în istoria oamenilor.

Majoritatea jurisdicţiilor bisericeşti sunt teritoriale, pentru că sunt organizate pe baza legăturii credincioşilor cu un anumit teritoriu, prin domiciliul lor. Este cazul tipic al diecezelor.

Alteori însă, apartenenţa credincioşilor faţă de o anumită jurisdicţie bisericească nu se stabileşte pe baza domiciliului, ci după alte criterii, care pot fi profesia, ritul, condiţia de emigrant, o convenţie stabilită cu o anumită entitate jurisdicţională, etc. Este cazul, de exemplu, al ordinariatelor militare şi al prelaturilor personale.

Prelaturile personale, au în frunte un păstor (un prelat, care este numit de Papă şi conduce Prelatura în virtutea jurisdicţiei bisericeşti), un prezbiteriu (preoţime seculară) şi membri laici bărbaţi şi femei.

Prelaturile personale sunt deci instituţii care fac parte din structura ierarhică a Bisericii şi reprezintă una dintre modalităţile de auto-organizare ale Bisericii în vederea îndeplinirii scopurilor încredinţate de Hristos, cu particularitatea că membrii lor continuă să aparţină în acelaşi timp bisericilor locale în care îşi au domiciliul.

Opus Dei a fost ridicat de Ioan Paul al II-lea la rangul de prelatură personală la nivel mondial prin Constituţia Apostolică Ut sit din 28 noiembrie 1982

Acesta este unul din motivele pentru care prelaturile sunt diferite atât de ordinele religioase şi de viaţă consacrată, cât şi de asociaţiile sau mişcările de laici.

Codul de Drept Canonic al Bisericii Catolice prevede ca fiecare prelatură personală să se conducă după dreptul canonic general al Bisericii şi după propriile statute.

Prelatura Opus Dei

Înainte de a fi ridicat la rangul de Prelatură, Opus Dei era deja o structură organică, alcătuită din laici şi preoţi, colaborând în cadrul unor misiuni pastorale şi apostolice la nivel mondial: răspândirea idealului de sfinţenie în mijlocul lumii – în munca profesională şi în toate împrejurările obişnuite ale fiecăruia.

Paul al VI-lea şi pontifii romani care i-au urmat au dispus să fie găsită pentru instituţia Opus Dei o form[ juridică adecvată naturii sale, structură care, în lumina documentelor conciliare, avea să fie prelatura personală.

În 1969 s-a început lucrul la această adaptare juridică, cu participarea atât a Sfântului Scaun cât şi a Opus Dei. Lucrările au luat sfârşit în 1981.

În continuare, Sfântul Scaun a trimis o notă celor mai mult de 2 000 de episcopi din ţările în care Opus Dei era prezent, cerându-le să contribuie cu observaţiile lor.

După încheierea acestei etape, Opus Dei a fost ridicat de Ioan Paul al II-lea la rangul de prelatură personală la nivel mondial prin Constituţia Apostolică Ut sit din 28 noiembrie 1982, devenită executorie din 19 martie 1983. Prin acest document Pontiful Roman a promulgat statutele reprezentând legea particulară pontificală a prelaturii Opus Dei. Statutele erau aceleaşi cu cele alcătuite de fondator cu mulţi ani în urmă, cu mici modificări, necesare adaptării lor la noua legislaţie.

Relaţia cu diecezele

Prelatura Opus Dei este o structură jurisdicţională aparţinând organizării pastorale şi ierarhice a Bisericii Catolice. Ca şi diecezele, prelaturile teritoriale, vicariatele şi ordinariatele militare, etc., are o autonomie proprie şi o jurisdicţie ordinară în scopul îndeplinirii misiunii sale specifice în slujba întregii Biserici.

Los fieles laicos del Opus Dei siguen siendo fieles de las diócesis en que residen y siguen sometidos a la potestad del obispo diocesano del mismo modo y en las mismas cuestiones que los demás bautizados.

Din acest motiv, ea depinde direct de Pontiful Roman, prin intermediul Dicasterul pentru Cler.

Autoritatea prelatului cuprinde tot ceea ce ţine de misiunea specifică a Prelaturii şi de armonizarea cu episcopul local privind grija pastorală a credincioşilor:

a) Credincioşii laici ai Prelaturii se supun autorităţii prelatului în ceea ce priveşte îndeplinirea unor angajamente specifice – ascetice, formative şi apostolice – asumate în declaraţia oficială de admitere în Prelatură. Aceste angajamente, prin conţinutul lor, nu interferă cu autoritatea episcopului diecezan. În acelaşi timp, credincioşii laici ai Opus Dei rămân credincioşi ai diecezelor în care locuiesc, supuşi autorităţii episcopului diecezan, în acelaşi fel, şi în aceleaşi domenii, ca şi ceilalţi botezaţi, cu care sunt egali.

b) Conform dispoziţiilor dreptului canonic general al Bisericii şi dreptului particular al Opus Dei, diaconii şi preoţii încardinaţi în Prelatură aparţin clerului secular şi sunt în întregime sub autoritatea Prelatului.

Ei trebuie să cultive relaţii fraterne cu membrii clerului secular diecezan, şi să respecte cu grijă disciplina generală a clerului, având drept de vot activ şi pasiv în consiliul prezbiterial diecezei.

De asemenea, cu acordul prealabil al prelatului sau, după caz, al vicarului acestuia, episcopii diocezani pot încredinţa preoţilor Prelaturii sarcini sau poziţii bisericeşti specifice, pentru care răspund doar faţă de episcopul diecezan, şi pe care le vor duce la îndeplinire sub conducerea lui.

Statutele Opus Dei (titlul IV, cap.V) stabilesc criteriile privind coordonarea armonioasă dintre Prelatură şi diecezele pe teritoriile cărora Prelatura îşi duce la îndeplinire misiunea specifică. Unele dintre caracteristicile acestei relaţii sunt:

a) Opus Dei nu-şi începe activitatea şi nu ridică centre ale Prelaturii decât cu acordul prealabil al episcopului local.

b) Pentru construirea unei biserici a Prelaturii, sau pentru încredinţarea unei biserici sau unei parohii deja existente Prelaturii, se încheie o convenţie între episcopul local şi prelat sau vicarul regional respectiv; în aceste biserici se respectă regulile generale ale diecezei privind bisericile conduse de clerul secular.

Autorităţile regionale ale Prelaturii informează în mod regulat şi menţin relaţii obişnuite cu episcopii diecezani pe teritoriul cărora Prelatura îşi desfăşoară activitatea pastorală şi apostolică, precum şi cu episcopii care exercită funcţii de conducere în Conferinţele Episcopale şi structurile acestora.