Pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca ea să nască. Şi l-a născut pe fiul ei cel Întâi-Născut şi l-a înfăşat şi l-a culcat în iesle, fiindcă pentru ei nu era loc în han (Lc 2, 6-7).

„A fost promulgat un edict de Cezar August, care ordona recensământul în întregul imperiu. De aceea fiecare trebuia să meargă în ţara de origine a neamului său. Iosif, care este din casa şi din familia lui David, merge cu Fecioara Maria din Nazaret la cetatea numită Betleem, în Iudeea. Şi la Betleem se naşte Dumnezeul nostru: Isus Cristos! – Nu este loc în han: se naşte într-un staul. – Şi Mama sa îl înfăşă în scutece şi îl aşează în iesle.

Frig. Sărăcie. – Eu mă pun în slujba lui Iosif, cât de bun este Iosif! Mă tratează ca un fiu, și mă iartă dacă iau în braţe Pruncul şi rămân ore în şir să-i spun lucruri dulci şi arzătoare! Şi îl sărut – sărută-l şi tu – şi leagănă-l, şi cântă pentru el, şi numeşte-l Rege, Iubire, Dumnezeul meu, Unicul meu, totul meu!”

Sfântul Rozariu, al treilea mister de bucurie.

În ţinutul acela erau păstori care stăteau pe câmp şi-şi păzeau turma făcând noaptea de strajă. Un înger al Domnului s-a prezentat în faţa lor şi mărirea Domnului i-a învăluit cu lumină. Ei au fost cuprinşi de o mare spaimă, dar îngerul le-a spus lor: „Nu vă temeţi, iată vă vestesc o mare bucurie, care va fi pentru tot poporul: astăzi vi s-a născut în cetatea lui David un Mântuitor, care este Cristos Domnul. Acesta este pentru voi semnul: veţi găsi un copil înfăşat şi culcat în iesle”. Şi deodată, laolaltă cu îngerul s-a văzut o mulţime de oaste cerească care îl lăuda pe Dumnezeu şi spuneau: „Mărire lui Dumnezeu în înaltul cerului şi pace pe pământ oamenilor pe care el îi iubeşte” (Lc 2, 8-14).

Isus Cristos, Dumnezeu om: iată măreţiile lui Dumnezeu, operele minunate ale lui Dumnezeu, în faţa cărora trebuie să medităm, şi pentru care trebuie să mulţumim Domnului, aceluia care a venit să aducă pacea pe pământ oamenilor de bună voinţă, tuturor acelora care vor să unească voinţa lor cu voinţa sfântă a lui Dumnezeu: nu numai cu cei bogaţi, nici numai cu cei săraci, ci cu toţi oamenii, cu toţi fraţii. Pentru că toţi suntem fraţi în Isus, toţi fii ai lui Dumnezeu şi fraţi cu Cristos; şi Mama sa este Mama noastră.

Pe pământ nu este decât o rasă: cea a fiilor lui Dumnezeu. Toţi trebuie să vorbim aceeaşi limbă, aceea care ne învaţă Tatăl nostru care eşti în ceruri, limba dialogului lui Isus cu Tatăl, limba care se vorbeşte cu inima şi cu mintea, aceea pe care o folosiţi acum în rugăciunea voastră. Este limba sufletelor contemplative, a acelora care ştiu să fie spirituali pentru că sunt conştienţi de filiaţiunea lor divină; o limbă care se exprimă în mii de emoţii ale voinţei, în atâtea iluminări radioase ale inteligenţei, în afecţiunile inimii, în hotărârile de a duce o viaţă dreaptă, sfântă, voioasă şi străbătută de pace.

Trebuie să-l contemplăm pe Pruncul Isus, Iubirea noastră, în leagăn.

Trebuie să-l contemplăm conştienţi că suntem în faţa unui mister. Este necesar să acceptăm misterul cu un act de credinţă; numai atunci va fi posibilă aprofundarea conţinutului, călăuziţi mereu de credinţă. Avem nevoie, deci, de dispoziţii de umilinţă proprie sufletului creştin. Să nu voiţi să reduceţi măreţia lui Dumnezeu la sărmanele noastre concepte, la explicaţiile noastre umane; căutaţi mai degrabă să înţelegeţi că, în obscuritatea sa, acest mister este lumină care conduce viaţa oamenilor”.

Este Isus care trece, 13