Prima strofă

La 13 ani, Álvaro a format o trupă rock cu prietenii lui. Și, de atunci, nu a mai stat liniștit: concerte, înregistrări, turnee muzicale... „Eram axat pe prioritățile mele: munca, progresul profesional, a avea lucruri, și familia, deși cu un punct de vedere diferit de cel pe care îl am acum”.

Revistele muzicale și canalele specializate au vorbit despre discurile lui și l-au invitat să cânte în direct la Concertele Radio 3 (Televiziunea Spaniolă) și la festivaluri din întreaga țară. Ultima lui formație s-a numit „Nagasaqui”. Álvaro Tello și prietenul lui din copilărie și partenerul în alte proiecte, Pedro Camacho, au lansat mai multe discuri: „Pop vesel, Nostalgia anilor ’60 cu texte inteligente...”, astfel descriau stilul său criticii muzicali.

Au trecut anii, iar în 2006 s-a căsătorit cu Ana. Fiul său Andrés s-a născut în 2012, Álvaro în 2013 și Jaime în 2019. „Alvarito are o boală pentru care încă un există un diagnostic, fără nume, dar care se manifestă ca o paralizie cerebrală. Primele rapoarte vorbeau despre un retard psihomotor, care mie mi s-a părut că era în limitele normalității, că nu era alarmant, dar când neurologul mi-a spus despre paralizie cerebrală l-am oprit și l-am întrebat în ce constă aceasta: va avea nevoie de voi pentru tot, mi-a spus. Iar în aceste zece minute viața mea s-a întors cu susul în jos”.

A doua strofă

„Într-o noapte, am găsit un video cu Sfântul Josemaría pe YouTube, în care o mamă care avea un fiu cu paralizie cerebrală i-a cerut câteva cuvinte ca să poată să treacă cu bucurie prin această situație. Expresia Părintelui (Sfântul Josemaría) și cuvintele lui s-au umplut de duioșie când i s-a adresat. Până atunci, îl considerasem pe Alvarito nu ca pe o nenorocire, dar ca pe o datorie a vieții, iar acele cuvinte ale Fondatorului Lucrării m-au făcut să îl văd într-un mod total diferit”.

Álvaro și-a continuat relatarea: „Într-o zi, m-am dus la Biserica lui Isus din Medinaceli, m-am rugat – până atunci nu mă rugasem –, m-am spovedit, am rămas la slujba care era pe punctul să înceapă și m-am împărtășit. Am ieșit din Biserică zburând, fericit. M-am întrebat cum am trăit atâția ani fără să îmi dau seama că acest ajutor al lui Dumnezeu era acolo, pentru mine”.

„Au trecut doi ani de dăruire trup și suflet până când am început să îl ducem la școala cu educație specială: mă trezesc, îl duc la terapie, mă duc la muncă, mă întorc pentru el... și fac schimb cu Ana. Toate acele lucruri care înainte mă solicitau atât de mult: muzica mea, timpul meu, multe ale mele, care erau extrem de importante... acum nu mai există pentru că sunt concentrat asupra familiei mele, asupra unui copil care are nevoie de mine pentru tot. Dar am pace, liniște. Mă gândesc: râdem, suntem o familie fericită, deși cu dureri și incertitudini, ce se întâmplă aici? Și ajung la concluzia că secretul fericirii este să te dăruiești și să uiți de tine însuți, Și aceasta a fost marea lecție pe care Alvarito a adus-o în viața mea”.

Refren

Și încheie: „Dumnezeu ne-a trimis un înger în casă, trăim cu un înger care o să meargă în cer. Speranța mea absolută este că în cer Álvaro o să alerge, o să cânte, o să se joace... și eu vreau să văd asta. Ca să văd, trebuie să merg și eu în cer. Așa că trebuie să fiu bun: să văd dacă trec examenul”.

Melodie bonus

Originea acestui articol a fost un WhatsApp în care Álvaro a povestit că a compus un cântec despre Guadalupe Ortiz de Landázuri, "căreia îi datorez atât de mult". Vă lăsăm cu acest cântec al lui Álvaro.