"Mai puţin ecran, mai mult timp cu familia"

Interviu cu Joanną Raczyńską, care locuieşte în Polonia. Mamă a doi copii, Joanna este graphic designer şi scrie câteva bloguri.

Mărturii
Opus Dei - "Mai puţin ecran, mai mult timp cu familia"

Scrii bloguri pe diverse subiecte şi deţii câteva pagini de Facebook. Calculatorul este şi principalul instrument pentru munca ta profesională. Am putea spune faptul că, calculatoarele sunt pasiunea ta?

(râzând) Pasiunile mele o reprezintă familia şi arta, însă soţul meu Marcin este programator şi amândoi ne bucurăm de timpul petrecut în faţa calculatorului şi de descoperirea pas cu pas a posibilităţilor pe care Internetul le oferă. Găsesc acolo inspiraţie pentru munca mea şi de asemenea numeroase oportunităţi pentru a ajuta la aducerea altor oameni mai aproape de Dumnezeu. Mulţumită Internetului pot împărţi cu alţii ideile mele şi viziunea mea asupra lumii.

În ultimii ani s-au spus multe cu privire la pericolele Internetului. Nu numai datorită unui conţinut dăunător, dar şi deoarece poate crea dependenţă cu atâta uşurinţă. Cum pot fi copiii protejaţi de aceste pericole?

În primul rând, copiii trebuie să fie protejaţi prin instalarea de filtre, selectarea unor programe corespunzătoare şi limitarea timpului petrecut pe web. Părinţii trebuie de asemenea să îşi înveţe copiii să aleagă cu înţelepciune şi să nu cedeze tentaţiilor. Copiii se ataşează cu uşurinţă de calculator sau tabletă. Şi cu cât un joc pe calculator este mai entuziasmant, cu atât un copil se va simţi mai atras şi va deveni dependent. De aceea încercăm să alegem jocuri care învaţă logica, unde nimeni nu împuşcă pe nimeni şi nimeni nu fuge de nimeni. De asemenea acordăm atenţie conţinutului grafic, asigurându-ne de faptul că este făcut cu bun simţ şi este potrivit pentru vârsta copilului.

Bunul exemplu al părinţilor este de asemenea foarte important şi presupune mult din partea acestora. Ce presupune acest lucru in cazul tău?

Aceasta este una din zonele unde văd foarte clar beneficiile creştine şi formarea umană pe care o primesc în Opus Dei. Mulţumită acestui ajutor sunt foarte conştientă de faptul că timpul este o comoară pe care Dumnezeu mi-a dăruit-o, şi de faptul că trebuie să îl folosesc cu grijă pentru a îi ajuta pe ceilalţi şi să nu îl irosesc gândindu-mă doar la propria persoană.

În Opus Dei am găsit inspiraţia necesară pentru a mă lupta în a avea o voinţă puternică, pentru a persevera în lupta împotriva propriilor defecte - făcând asta cu un spirit sportiv, fiind înfrânt şi apoi luând-o de la capăt, setând scopuri mărunte, întotdeauna păstrând un simţ al umorului şi nelăsându-mă descurajată de propriile decepţii.

Ai organizat o campanie socială numită "Mai puţin ecran, mai mult timp cu familia". Ai putea să numeşti câteva din scopurile sale?

Sunt o mare protectoare a avantajelor pe care le oferă Internetul. Aşa cum am menţionat, sunt foarte activă pe web. Însă familia necesită o atenţie specială. De aceea, unele sugestii pe care le ofer sunt:

-- Mai puţin timp în faţa ecranului - mai mult timp pentru ceilalţi

-- Mai puţine reţele de socializare - mai multe relaţii umane autentice

-- Mai puţin televizor - mai multe board game-uri

-- Mai puţine „gustări” în faţa ecranului - mai multe mese în familie

-- Mai puţine jocuri pe calculator - mai multe activităţi sportive

-- Mai puţin Internet - mai multe cărţi

-- Mai puţin timp petrecut online - mai mult timp pentru somn

-- Mai puţină Wikipedia - mai mult timp pentru studiu serios

-- Mai puţine gadget-uri - mai mulţi prieteni

Ce alternative pentru ecran ai găsit? Ce alte activităţi plac copiilor, în plus faţă de jocurile pe calculator?

La o vârstă fragedă, copiii iubesc să petreacă timpul cu părinţii lor făcând ceva activ. Şi părinţii se bucură foarte mult de împărţirea pasiunilor lor cu copiii. Pentru unii asta ar putea însemna excursii, muzică, cititul... Atunci când copiii noştri erau încă foarte mici, petreceam foarte mult timp jucându-ne jocuri creative, construind jucării, făcând prăjituri, pictând... La acea vârstă, pe copii îi încântă să facă lucruri alături de mama lor. Acum pe măsură ce au crescut, se distrează mai mult jucând board game-uri, cu tatăl preluând conducerea. Şi atunci când vremea este bună, iubesc jocurile în aer liber. De asemenea ne asigurăm să petreacă timp cu alţi copii de aceeaşi vârstă şi să înveţe să aprecieze o prietenie adevărată, ceva ce un calculator nu poate înlocui niciodată.