Apoi cei unsprezece discipoli au mers în Galileea, pe muntele hotărât lor de Isus. Cum l-au văzut, i s-au închinat, dar unii se îndoiau. Apropiindu-se, Isus le-a vorbit: "Mi-a fost dată toată puterea în cer şi pe pământ. Aşadar, mergeţi, faceţi ucenici din toate naţiunile, botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-i să ţină toate câte v-am poruncit. Şi iată, eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul lumii". (Mt 28, 16-20)

„Să medităm acum la zilele care au urmat Înălţării, în aşteptarea Rusaliilor. Ca urmare a triumfului Învierii lui Cristos, apostolii sunt plini de credinţă; ei aşteaptă cu nerăbdare venirea Duhului Sfânt. Vor să fie uniţi, şi aşa îi găsim alături de Maria, Mama lui Isus (Faptele apostolilor 1, 14), rugându-se ca o familie unită”

Este Isus care trece, 142

„Mi s-a părut dintotdeauna logic ca preasfânta umanitate a lui Isus Cristos să urce în mărirea Tatălui, şi acest lucru m-a umplut întotdeauna de bucurie. Dar mă gândesc că şi tristeţea proprie zilei Înălţării este un semn al iubirii pe care o resimţim pentru Domnul nostru Isus Cristos. El este Dumnezeu făcut om, om perfect, cu trup asemenea nouă, cu sânge ca cel care ne curge nouă prin vene. Şi totuşi El ne-a părăsit pentru a se înălţa la cer. Cum am putea să nu ne lipsească?”

Este Isus care trece, 117

„Cristos s-a înălţat la Cer, dar a permis tuturor realităţilor umane oneste posibilitatea concretă de a fi răscumpărate (...). Nu voi obosi de aceea, să repet că lumea poate fi sfinţită şi că pe noi creştinii ne priveşte, în mod particular, această datorie: să purificăm lumea de ocaziile de păcat cu care oamenii au murdărit-o, şi de a o oferi Domnului ca o ostie spirituală, prezentată şi cinstită de harul lui Dumnezeu şi de îndatorirea noastră. De altfel, nu există realităţi nobile care să fie astfel în sens exclusiv profan, din moment ce Cuvântul a binevoit să asume în mod integral natura umană şi să consacre pământul cu prezenţa sa şi cu munca mâinilor sale. Marea misiune pe care o primim la botez este corăscumpărarea. Caritatea lui Cristos ne îndeamnă să luăm asupra noastră o parte a datoriei divine de a răscumpăra sufletele.

(...) Ne aşteaptă o mare datorie. Nu este o atitudine pasivă, pentru că Domnul a declarat expres: Faceţi negoţ, până când mă întorc. În timp ce aşteptăm întoarcerea Domnului care va veni să ia în deplină posesie Împărăţia sa, nu putem să stăm cu braţele încrucişate. Expansiunea Împărăţiei lui Dumnezeu nu este datoria oficială a acelor membri ai Bisericii care îl reprezintă pe Cristos, pentru că au primit de la El puterile sacre. Vos autem estis corpus Cristi (1 Cor 12, 27), şi voi sunteţi trupul lui Cristos, ne avertizează Apostolul, şi aţi primit mandatul precis de a „face negoţ” până la sfârşit.

Rămâne atât de mult de făcut. Oare în douăzeci de secole nu s-a făcut nimic? În cele douăzeci de secole s-a lucrat mult. Nu mi se pare nici obiectivă nici onestă mania unora de a denigra munca celor care i-au precedat. În douăzeci de secole s-a muncit mult, şi adesea s-a muncit foarte bine. Nu au lipsit erorile şi cedările; dar şi acum sunt situaţii de regres, temeri, nesiguranţe, deşi nu lipseşte în acelaşi timp curajul şi generozitatea. Dar familia umană se reînnoieşte în continuare; la fiecare generaţie este necesară consolidarea datoriei de a ajuta pe om să descopere măreţia chemării sale de fiu al lui Dumnezeu, este necesară comunicarea poruncii iubirii lui Dumnezeu creatorul şi a aproapelui”

Este Isus care trece, 120-121

„Eu nu vorbesc niciodată de politică. Când mă gândesc la datoria creştinilor pe pământ nu o văd ca izvorând dintr-o mişcare politică-religioasă: consider această pretenţie o nebunie, chiar şi atunci când se îmbracă cu propunerea bună de a revărsa spiritul lui Cristos în toate activităţile umane. E vorba mai degrabă de a ajuta pe fiecare, oricare ar fi, să pună inima sa în Dumnezeu. Să căutăm deci să vorbim la toţi creştinii în parte, pentru ca acolo unde se află – în împrejurări care nu depind numai de poziţia sa în Biserică sau în viaţa civilă, ci şi în situaţiile schimbătoare istorice – să ştie să dea mărturie, cu exemplul şi cu cuvântul, despre credinţa pe care o profesează.

Ca om, creştinul are dreptul deplin de cetăţenie în lume. Dacă acceptă apoi ca Isus Cristos să trăiască şi să domnească în inima sa, eficacitatea salvifică a Domnului se va arăta în toate operele sale: puţin importă ca ele să fie relevante sau modeste, pentru că în ochii lui Dumnezeu un vârf uman poate fi o înjosire, şi ceea ce numim umil sau modest poate fi un vârf creştin de sfinţenie şi de slujire”

Este Isus care trece, 183

„Sărbătoarea Înălţării Domnului ne sugerează şi o altă realitate: acest Cristos, care ne îndeamnă să ne asumăm misiune noastră în lume, ne aşteaptă la cer. Cu alte cuvinte, această viaţă pământească, pe care noi o iubim, nu este definitivă; căci noi n-avem aici cetate stătătoare, ci căutăm pe aceea ce va să fie (Evrei 13,14), cetatea imuabilă, unde vom putea trăi pentru totdeauna”

Este Isus care trece, 126