Femeia

Care este punctul vostru de vedere asupra misiunii femeii în Biserică şi în lume?

Texte pentru meditație

Foarte adesea, când se vorbeşte despre laici, se uită prezenţa femeii în lume, şi se ajunge la a lăsa în vag rolul său în Biserică. La fel, când se vorbeşte despre „promovarea socială a femeii”, se înţelege aproape totdeauna numai prezenţa femeii în sfera publică. Care este punctul vostru de vedere asupra misiunii femeii în Biserică şi în lume?

Înainte de toate, nu mi se pare că este vreun motiv pentru a adopta un criteriu de distincţie şi de discriminare în privinţa femeii când se vorbeşte despre laicat, de datoria sa apostolică, despre drepturile şi datoriile sale, etc. Toţi cei botezaţi, fie bărbaţi cât şi femei, participă în egală măsură la patrimoniul comun al demnităţii, libertăţii şi responsabilităţii de fii ai lui Dumnezeu. În Biserică este această unitate radicală de bază pe care deja sfântul Paul îi învăţa pe primii creştini: Quicumque enim in Christo baptizati estis, Christum induistis. Non est Iudaeus, neque Graecus; non est servus, neque liber; non est masculus, neque femina (Gal 3, 27-28); nu mai este diferenţă între evreu şi grec, între sclav şi liber; şi nici între bărbat şi femeie.

Dacă facem abstracţie de capacitatea juridică diferită de a primi ordinele sacre – diferenţă care din multe motive, chiar şi de drept divin pozitiv, socotesc că trebuie menţinută –, femeii îi sunt recunoscute din plin în legislaţia Bisericii, în viaţa sa internă, şi în acţiunea sa apostolică, aceleaşi drepturi şi aceleaşi datorii ca ale bărbaţilor. De exemplu: dreptul de apostolat, de a întemeia şi a conduce asociaţii, de a manifesta cu responsabilitate propria părere asupra a tot ce priveşte binele comun al Bisericii, şi aşa mai departe. Ştiu bine că aceasta, deşi fiind teoretic pacific (consideraţi raţiunile clare teologice pe care se sprijină), găseşte de fapt rezistenţa unei anumite mentalităţi. Amintesc încă surpriza şi de-a dreptul critica cu care unele persoane – care acum dimpotrivă tind să imite acesta şi alte aspecte – comentau faptul că în Opus Dei chiar şi femeile care aparţineau la secţiunea feminină a instituţiei noastre, ar fi obţinut grade academice în ştiinţele sacre.

Cred, oricum, că aceste rezistenţe şi reticenţe vor cădea puţin câte puţin. În fond, nu este decât o problemă de înţelegere eccleziologică: care se înţelege că Biserica nu este formată numai de clerici şi călugări, pentru că laicii, atât bărbaţi cât şi femei, sunt şi ei Poporul lui Dumnezeu, şi prin drept divin au o misiune a lor şi o responsabilitate a lor.

Aş vrea să adaug că, după părerea mea, egalitatea esenţială între bărbat şi femeie cere şi o conştiinţă clară a rolului complementar pe care unul şi alta sunt chemaţi să dezvolte la edificarea Bisericii şi la progresul societăţii civile: pentru că nu fără motiv Dumnezeu i-a creat bărbat şi femeie. Această diferenţă nu trebuie înţeleasă în sens „patriarhal”, dar în toată profunzimea sa, atât de bogată în nuanţe şi consecinţe, încât îl eliberează pe bărbat de ispita de a „masculiniza” Biserica şi societatea; şi pe femeie de ispita de a înţelege misiunea ei în Poporul lui Dumnezeu şi în lume ca o simplă revendicare a dreptului de a accede la activităţi care până acum le-a dezvoltat numai bărbatul, dar pe care femeia este în stare să le dezvolte la fel de bine. Sunt convins, de aceea, că atât bărbatul cât şi femeia trebuie pe drept să se simtă protagonişti ai istoriei mântuirii, dar în mod reciproc complementar.

Din interviul realizat de Pedro Rodríguez. Publicată în Palabra (Madrid), octombrie 1967, Conversații cu Mons. Escrivá de Balaguer, 14.