Sunt cea mai mare dintre cei şase fraţi şi surori ai mei. Am crescut pe insula Gotland, în Suedia, unde nu există decât o singură parohie catolică cu 200 de credincioşi şi atâta tot.

Părinţii mei au încercat mereu să ne asigure o educaţie catolică şi au făcut în aşa fel încât să ne întâlnim cu prieteni catolici. Nu a fost o misiune prea uşoară pentru ei ţinând cont de faptul că în Suedia catolicii reprezintă doar 1% din populaţie.

Când şi cum aţi descoperit mesajul Sfântului Josemaría ?

Eram doar un copil când tata a întâlnit un preot de la prelatura Opus Dei. El ne-a încurajat să găsim un mediu care să corespundă exigenţelor formative ale părinţilor noştri. Începând din acel moment am întreprins periodic călătorii de la Gotland la Stockholm (cinci ore cu vaporul şi o oră cu trenul) pentru a participa la activităţile de formare creştină şi pentru a ne întâlni cu alte fete catolice care frecventau şi ele centrul Opus Dei. Împreună cu sora mea ne-am înscris într-un club al tinerilor. În acest cadru am aflat de mesajul Sfântului Josemaría care a marcat vieţile atâtor oameni.

Drept urmare am început să citesc opera Sfântului Josemaría, mai ales „Drum”. Am avut ocazia să locuiesc vreme de doi ani într-un cămin condus de membri ai Opus Dei din Stockholm şi în felul acasta am aprofundat aceste învăţături extraordinare.

Ce v-a frapat cel mai mult în acest mesaj ?

Faptul că am aflat că sunt în măsură să devin sfântă, altfel spus că sunt chemată la sfinţenie chiar în mijlocul ocupaţiilor mele obişnuite: la călcatul rufelor, la bucătărie, la joacă, la consultaţie etc. Şi aceasta fără a face nimic ieşit din comun. Viaţa mea de zi cu zi era deja „îndeajuns de extraordinară” ca să-mi permită să acced la sfinţenie cu condiţia de a face bine fiecare lucru, cu ajutorul lui Dumnezeu. Era îndeajuns să fii un pic maleabil, să dai dovadă de spirit sportiv, să nu te laşi descurajat, să iei hotărâri şi la nevoie să iei oricând totul de la capăt.

Am crescut într-o familie catolică, la fel ca multe alte fete. Mi-am pus şi eu problema vocaţiei mele religioase. Am considerat că era „uşor să de desprinzi de lume pentru a fi singură cu Dumnezeu”, dar nu acesta era drumul meu. Dumnezeu m-a chemat să rămân în lume pentru a-L găsi acolo, în calitatea mea de soţie, de mamă şi de doctoriţă.

O femeie tânără, măritată, mamă a trei copii şi doctoriţă pe deasupra. Cum poţi să trăieşti în spiritul Opus Dei ? Viaţa Dvs. s-a schimbat ?

Este o eliberare! Când am înţeles faptul că aveam vocaţia de a fi în Opus Dei, am realizat că găsisem drumul pe care Dumnezeu îl prevăzuse pentru mine şi că eram în graţia Lui. Această certitudine mi-a oferit seninătate în tot ce înseamnă viaţa mea. Ştiu că această vocaţie mi-a oferit toate harurile necesare pentru a trăi aşa cum trebuie zi de zi. Spiritul Opus Dei m-a ajutat în mod special să descopăr că sunt fiica lui Dumnezeu şi că trebuie să fiu mândră de acest lucru. Pe această realitate mi-am construit viaţa interioară. Faptul că mă simt fiica lui Dumnezeu îmi marchează fiecare zi; îi ofer Lui totul din momentul în care mă trezesc şi îi mulţumesc pentru tot când mă culc.

Pe parcursul zilei încerc să dau tot ce-i mai bun din mine pentru a fi plăcută înaintea lui Dumnezeu. N-aş şti să găsesc alte ocazii decât cele din ziua respectivă şi atunci fac în aşa fel ca ele să fie plăcute înaintea lui Dumnezeu. Ştiu ceea ce vrea Dumnezeu de la mine, nu mai trebuie să-mi bat capul: să duc copiii la şcoală, să le pregătesc masa, să îngrijesc de casă, să-mi fac meseria de medic.

Încerc să-mi trăiesc vocaţia în toate privinţele şi la toate nivelurile: să fac din casa mea un cămin luminos şi vesel, deschis tuturor, unde persoanele sunt iubite pentru ceea ce reprezintă ele. Dragostea noastră ca soţi şi pentru copiii noştri este un reflex al iubirii lui Dumnezeu. De asemenea înţeleg de la copii că Dumnezeu ne-a încredinţat mesajul Său de a fi sfinţi. La spitalul unde lucrez încerc să comunic pacienţilor bucuria şi speranţa mea. Colegii mei sunt de asemenea foarte impresionaţi.

Zâmbesc când, cu seriozitatea celor doi anişori ai săi, prâslea al meu îmi zice: Angelus ? Da, Angelus ! Şi-l zicem împreună. Nu pricepe el chiar tot ce spunem, dar ştie prea bine că în fiecare zi, la amiază, rostim această rugăciune specială câtre Sfânta Fecioară. Sper din toată inima că acest lucru îi va marca viaţa.

Nu îl am permanent pe Dumnezeu în minte, dar îmi fac timp ca să mă dedic numai Lui.

Nu este uşor să împaci o viaţă de muncă intensă cu o viaţă de profundă pietate. Cu trei copii şi un soţ! Adesea trebuie să revizuim tot ceea ce ne propusesem înainte. Trebuie să fii un pic maleabil, să dai dovadă de spirit sportiv, să nu te laşi descurajat, să iei hotărâri şi la nevoie să iei oricând totul de la capăt.

Ce înseamnă pentru tine ziua de 14 februarie ?

Mă gândesc în primul rând să mulţumesc. Mi-ar place să-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru că Sfântul Josemaría, care nu se gândea deloc la acest lucru când a pornit la drum, a fost maleabil şi a înţeles că Dumnezeu chema în egală măsură femeile din lumea întreagă ca să facă parte din Opus Dei. Dacă n-ar fi fost receptiv faţă de voia lui Dumnezeu lucrurile nu s-ar fi petrecut aşa. În ceea ce mă priveşte mi-ar place să fiu mereu gata să împlinesc voia lui Dumnezeu.