Discursul a doua zi după canonizare

Papa Ioan Paul al II-lea s-a întâlnit într-o audienţă generală cu participanţii la canonizarea Mons. Escrivá

Au zis

Luni, 7 octombrie 2002, a doua zi după canonizarea Mons. Escrivá, Papa Ioan Paul al II-lea s-a întâlnit într-o audienţă generală cu participanţii la ceremonia din ziua precedentă. Iată textul discursului ţinut cu această ocazie.

Iubiţi fraţi şi surori!

1. Vă adresez cu bucurie salutul meu din inimă, a doua zi după canonizarea fericitului Josemaría Escrivá de Balaguer. Mulţumesc Excelenţei Sale Mons. Javier Echevarría, Prelat al Opus Dei, pentru cuvintele pe care mi le-a adresat în numele tuturor celor prezenţi.

Îi salut cu afecţiune pe numeroşii Cardinali, Episcopi şi preoţi care au dorit să ia parte la această celebrare.

Această întâlnire plină de bucurie uneşte o mare varietate de credincioşi, proveniţi din toate ţările şi aparţinând unor ambiente sociale şi culturale diferite: preoţi şi laici, bărbaţi şi femei, tineri şi bătrâni, intelectuali şi muncitori. Acesta este un semn al zelului apostolic care ardea în sufletul Sfântului Josemaría.

2. În Fondatorul Opus Dei se distinge iubirea faţă de voinţa lui Dumnezeu. Există un criteriu sigur al sfinţeniei: fidelitatea în împlinirea voinţei divine până şi în lucrurile cele mai mici. Domnul are un plan cu fiecare dintre noi, fiecăruia dintre noi îi încredinţează o misiune pe pământ. Sfântul nici măcar nu poate să se imagineze pe sine înafara planului lui Dumnezeu: nu trăieşte decât pentru a împlini acest plan.

Sfântul Josemaría a fost ales de Domnul ca să vestească chemarea universală la sfinţenie şi ca să arate că viaţa de toate zilele, activităţile comune, sunt un drum de sfinţenie. S-ar putea spune că el a fost un sfânt al "obişnuitului". De fapt, era convins că, pentru cel care trăieşte într-o perspectivă de credinţă, totul devine ocazie de întâlnire cu Dumnezeu, totul devine îndemn la rugăciune. Privită astfel, viaţa cotidiană revelează o măreţie neaşteptată. Sfinţenia este astfel la îndemâna tuturor.

3. Escrivá de Balaguer a fost un sfânt de o mare omenie. Toţi cei care l-au întâlnit, de orice cultură sau condiţie socială, l-au simţit ca pe un părinte, dedicat pe deplin slujirii celor din urmă, pentru că era convins că fiecare suflet este o minunată comoară; de fapt, fiecare om merită tot Sângele lui Cristos. Această atitudine de slujire este evidentă în dăruirea lui în ministerul sacerdotal şi în mărinimia cu care a impulsionat atâtea opere de evanghelizare şi de promovare umană în favoarea celor mai săraci.

Domnul l-a făcut să înţeleagă în profunzime filiaţia noastră divină. El a învăţat să contemple chipul blând al unui Tată în Dumnezeul care ne vorbeşte prin cele mai variate întâmplări din viaţă. Un Tată care ne iubeşte, care ne urmăreşte pas cu pas şi ne ocroteşte, ne înţelege şi aşteaptă de la fiecare dintre noi un răspuns de iubire. Conştientizarea acestei prezenţe părinteşti, care îl însoţeşte pretutindeni, îi dă creştinului o încredere de neînfrânt; în orice moment trebuie să se încreadă în Părintele ceresc. Nu se simte niciodată singur şi nici nu se teme. În Cruce - atunci când aceasta apare - nu vede o pedeapsă, ci o misiune încredinţată de acelaşi Domn. Creştinul este în mod necesar optimist, pentru că ştie că este fiul lui Dumnezeu în Cristos.

4. Sfântul Josemaría a fost profund convins că viaţa creştină comportă o misiune şi un apostolat: noi suntem în lume ca să o salvăm împreună cu Cristos. El a iubit lumea cu pasiune, cu o "iubire răscumpărătoare" (cf. Catehismul Bisericii Catolice, 604). Tocmai de aceea învăţătura lui i-a ajutat pe atâţia credincioşi simpli să descopere puterea răscumpărătoare a credinţei, capacitatea ei de a transforma pământul.

Acesta este un mesaj care are implicaţii bogate şi rodnice pentru misiunea de evanghelizare a Bisericii. El urmăreşte încreştinarea lumii "din interior", arătând că nu poate exista nici un conflict între legea divină şi cerinţele progresului uman autentic. Acest preot sfânt ne-a învăţat că Cristos trebuie să fie culmea oricărei activităţi omeneşti (cf. Ioan 12,32). Mesajul său îl îndeamnă pe creştin să acţioneze în locurile unde se modelează viitorului societăţii. Din prezenţa activă a laicilor în toate profesiile şi în cele mai avansate frontiere ale dezvoltării nu poate veni decât o contribuţie pozitivă la consolidarea armoniei dintre credinţă şi cultură, care este una dintre nevoie cele mai mari ale timpului nostru.

5. Sfântul Josemaría Escrivá şi-a trăit viaţa în slujba Bisericii. În scrierile sale, preoţii, laicii care urmează căile cele mai diferite, călugării şi călugăriţele găsesc un izvor dătător de inspiraţie. Iubiţi fraţi şi surori, imitându-l cu deschiderea spiritului şi a inimii, în disponibilitatea de a sluji Bisericile locale, contribuiţi la a da forţă "spiritualităţii de comuniune" pe care Scrisoarea Apostolică "Novo millennio ineunte" o indică drept unul dintre scopurile cele mai importante ale timpului nostru (cf. nr. 42-45).

Îmi face plăcere să închei amintind sărbătoarea liturgică de astăzi, Sfânta Fecioară a Rozarului. Sfântul Josemaría a scris un frumos opuscul intitulat "Sfântul Rozar", care se inspiră din copilăria spirituală, dispoziţie a sufletului proprie celor care doresc să ajungă la o deplină abandonare în voinţa divină. Din toată inima, vă încredinţez ocrotirii materne a Mariei pe voi toţi, ca şi familiile voastre, apostolatul vostru, mulţumindu-vă pentru prezenţă.

6. Vă mulţumesc încă o dată tuturor celor prezenţi, în special celor veniţi de departe. Vă invit, iubiţi fraţi şi surori, să daţi pretutindeni o clară mărturie de credinţă, conform exemplului şi învăţăturii sfântului vostru Fondator. Vă însoţesc cu rugăciunea mea şi vă binecuvântez din inimă pe voi, familiile voastre şi activităţile voastre.