Adventul, timp de pregătire pentru Crăciun

Timpul adventului este timp de speranţă. Toată panorama chemărilor creştine, acea unitate de viaţă care are ca nerv prezenţa lui Dumnezeu, Tatăl nostru, poate şi trebuie să devină o realitate zilnică

Crăciunul. —Se cântă venite, venite, – să ne apropiem căci El s-a născut.

Şi după ce am văzut cum Maria şi Iosif veghează Copilul, îmi permit să-ţi sugerez să-L priveşti din nou, să-L priveşti neobosit.

Forja, 548

Caută unirea cu Dumnezeu şi umple-te de speranţă – virtute atât de sigură! – pentru că graţie luminii milei Sale, Isus te va călăuzi chiar în mijlocul celei mai sumbre nopţi.

Forja, 293

Astăzi, începutul timpului Adventului, este un lucru bun de a considera ispitele acestor duşmani ai sufletului: dezordinea senzualităţii şi uşurătatea superficială; ignoranţa raţiunii care se opune Domnului; prezumţia orgolioasă care face sterilă iubirea lui Dumnezeu şi a creaturilor. Astfel de situaţii ale sufletului sunt obstacole evidente, şi puterea lor perturbatoare este mare. De aceea liturgia ne conduce la introducere să implorăm milostivirea divină: La tine, Doamne, înalţ sufletul meu. Dumnezeul meu, mă încred în tine: să nu fiu făcut de ruşine! Să nu triumfe asupra mea duşmanii mei. (Ps 24, 1-3). La antifona de la ofertoriu vom repeta: Mă încred în tine, să nu fiu făcut de ruşine!

Acum când timpul mântuirii este aproape, este mângâietor să ascultăm cuvintele sfântului Paul: Când se va descoperi bunătatea lui Dumnezeu, Salvatorul nostru, şi iubirea sa pentru oameni, El ne-a salvat nu în virtutea faptelor de dreptate săvârşite de noi, ci prin milostivirea sa (Tit 3, 5).

Este Isus care trece, 7

Deschideţi ochii – am citit în Evanghelie – şi ridicaţi capul, pentru că răscumpărarea voastră este aproape (Lc 21, 28). Timpul adventului este timp de speranţă. Toată panorama chemărilor creştine, acea unitate de viaţă care are ca nerv prezenţa lui Dumnezeu, Tatăl nostru, poate şi trebuie să devină o realitate zilnică.

Nu vreau să spun mai mult în această primă duminică a Adventului în care începem să numărăm zilele care ne apropie de Naşterea Mântuitorului. Am văzut ce înseamnă chemarea creştină; am văzut că Domnul are încredere în noi pentru a conduce suflete la sfinţenie, pentru a le apropia de Sine, să le unim cu Biserica şi de a extinde împărăţia lui Dumnezeu în toate inimile. Domnul ne vrea dispuşi să ne dăruim, fideli, sensibili pasionaţi. Ne vrea sfinţi, total ai săi.

Este Isus care trece, 11

Iesus Christus, Deus Homo iată măreţiile lui Dumnezeu, operele minunate ale lui Dumnezeu, în faţa cărora trebuie să medităm, şi trebuie să-i mulţumim Domnului, aceluia care a venit să aducă pace pe pământ oamenilor de bunăvoinţă (Lc 2, 14), tuturor acelora care vor să unească voinţa lor cu Voinţa sfântă a lui Dumnezeu: nu numai celor bogaţi, nici numai pentru săraci, dar tuturor oamenilor, tuturor fraţilor. Pentru că toţi suntem fraţi în Isus, toţi fii ai lui Dumnezeu şi fraţi cu Cristos; şi Mama sa este Mama noastră.

Trebuie să contemplăm pe Pruncul Isus, Iubirea noastră, în leagăn. Trebuie să-l contemplăm conştienţi că suntem în faţa unui mister. Este necesar să acceptăm misterul cu un act de credinţă. Avem nevoie, de aceea, de dispoziţii de umilinţă proprii sufletului creştin. Să nu vreţi să reduceţi măreţia lui Dumnezeu la sărmanele noastre concepte, la explicaţiile noastre umane; căutaţi mai degrabă să înţelegeţi că, în obscuritatea sa, acest mister este lumină care conduce viaţa oamenilor.

Este Isus care trece, 13